
Felicitări David Năcuță, Andreea Solomon, clasa a X-a H și Sergiu Gavril clasa a X-a J pentru calificările la faza națională a Concursului Interdisciplinar FIZICĂ-GEOGRAFIE “Ștefan Hepites”! Coordonatori au fost profesorii Oșlobanu Doina la fizică si Elefteriu Crina, la geografie.
Sâmbătă, 3 februarie 2024, s-a desfășurat la Colegiul Tehnic “Ioan C.Ștefănescu” Iași ediția a V-a a Concursului Regional Interdisciplinar Fizică-Geografie “Ștefan Hepiteș”, etapa județeană la care au participat 176 de elevi din 23 de unități școlare.
Această competiție este organizată de Colegiul Național “Gheorghe Șincai” București în colaborare cu Societatea Meteorologică Română, Facultatea de Fizică și Facultatea de Geografie a Universității din București, Inspectoratul Școlar al Municipiului București și Ministerul Educației.
Concursul anual are ca obiective formarea și dezvoltarea competențelor specifice domeniului științei la elevi, precum și conștientizarea tinerei generații în ceea ce privește fenomenele asociate vremii severe și comportamentul în cazul dezastrelor naturale. Acesta promovează, de asemenea, valorile culturale și etice fundamentale, spiritul de fair-play, competitivitatea și comunicarea interpersonală.
Felicitări și mult succes la etapa națională!
Colegiul Tehnic CF ”Unirea” Pașcani


