RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Educație

Colegiul CF “Unirea” Paşcani – 97 de ani de atestare documentară!

A fost zi de sărbătoare la Colegiul CF Unirea Paşcani. Deşi instituţia de învăţământ a împlinit demult centenarul, în luna mai 1920 a fost emisă prima foaie matricolă, ceea ce înseamnă că, oficial, instituţia are 97 de ani.

 

 

  

Cu bucurie şi emoţie, în sala de festivităţi, s-au adunat astăzi cadrele didactice şi elevii, îmbrăcaţi de sărbătoare. Aceştia au oferit un spectacol deosebit, cu momente de teatru şi cântec, în faţa publicului numeros.

În sala au fost prezenţi profesori, directori de la alte şcoli din oraş, reprezentanţi ai adminstraţiei publice locale, oameni din mediul de afaceri al comunităţii, dar şi musafiri de la Centrul Bucovinean de Artă din Cernăuţi. Aceştia au venit şi cu un dar pentru Colegiul Unirea: o icoană şi un trofeu de la centrul cultural.

Invitaţi la eveniment au fost şi reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, care au felicitat corpul profesoral de la Unirea, precum şi elevii săi, pentru nivelul la care au adus colegiul.

Unii dintre cei mai buni elevi ai instituţiei de învăţământ au vorbit celor prezenţi despre ce înseamnă şcoala pentru ei, şi cât de mult au evoluat în familia de la Unirea.

În cadrul festivităţii a avut loc premierea profesorilor care au făcut parte din proiecte naţionale şi internaţionale, şi au dus numele Colegiului Unirea peste hotare. Cei mai buni elevi ai şcolii, au fost, deasemenea, răsplătiţi cu un gest simbolic pentru premiile obţinute la concursuri şi olimpiade. De exemplu, Ioana Panciuc a primit premiul pentru Responsabilitate Civică, iar Adrian Mihai Costea a fost desemnat elevul anului.

 

 

 

 

Related posts

UMF Iași anunță două sesiuni de simulare a admiterii. Care sunt datele, aflați aici

Redacția

Școala nu poate să înceapă, dacă nu sunt luate toate măsurile de siguranță!

Redacția

Liceul Special ”Moldova” Târgu Frumos, parteneriat cu echipa Climb Again (foto)

Redacția
Încarcă...