News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

Coco Chanel, creatoarea care a revoluţionat industria modei prin simplitate

O adevărată revoluţionară a industriei modei de la început de secol XX, Gabrielle ”Coco” Chanel rămâne un nume de referinţă în domeniu, elementul definitoriu al stilului propus de ea fiind simplitatea, alături de eleganţă şi de rafinament.

Ea renunţă la hainele sofisticate şi incomode, ce au dominat secolul al XIX-lea, în favoarea celor simple, dar elegante, într-un stil vestimentar relaxat, cu rochii şi costume lejere, bijuterii de efect asortate ţinutelor, parfumuri şi textile reinventate.

  

Născută Gabrielle Bonheur Chanel, la 19 august 1883, la Saumur, în celebra regiune franceză Vallee de la Loire, într-o familie cu venituri foarte modeste, îşi pierde mama la o vârstă mică, iar tatăl îşi abandonează copiii într-un orfelinat, unde Gabrielle învaţă să coasă, îndeletnicire ce avea să o ajute ulterior. De asemenea, simplitatea vestimentaţiei călugăriţelor din acest orfelinat avea să o inspire mai târziu, ea făcând din această simplitate o caracteristică a propriului stil.


După câţiva ani pleacă de la orfelinat şi începe să cânte la cabaret, perioadă în care primeşte porecla de Coco, cel mai probabil de la numele unei piese pe care o interpreta. Are o tinereţe zbuciumată în plan amoros, ca parteneră a unor bărbaţi înstăriţi. Ajunge, astfel, la Paris, unde îşi deschide, în 1910, un prim magazin de pălării, ”Chanel Modes”, pe Rue Cambon, notează http://inside.chanel.com/. Ulterior, avea să deschidă un alt magazin la Deauville, apoi un altul la Biarritz. La Deauville, vindea, de asemenea, articole sportive. Este perioada în care începe să folosească tricotul sau jerseul ca material, bucurându-se de un succes imediat. Printre primele creaţii cu care s-a afirmat se numără şi o rochie croită dintr-un vechi jerseu. Avea să declare, mai târziu, că ”succesul meu s-a construit pe acel vechi jerseu pe care-l purtam pentru că era frig la Deauville”, notează site-ul www.biography.com.

Pe măsură ce clienţii părăseau Parisul, la începutul Primului Război Mondial, magazinele din Deauville şi Biarritz înfloreau, notează site-ul www.metmuseum.org. Perioada 1914-1918 nu mai era una favorabilă extravaganţelor, iar privaţiunile generate de război le făceau pe femei mult mai receptive la simplitate. În acest context istoric, stilul propus de Chanel le-a permis femeilor să renunţe la corsete şi să poarte haine mai lejere, potrivite activităţilor practice necesare pe timp de război.

Articol integral pe www.ziaruldeiasi.ro

Related posts

Florin Piersic s-a retras la mănăstire în ultima zi din an. Dorința pe care o are pentru 2025: „Dacă Dumnezeu, îngerii care mă păzesc…”

Redacția

Canapea extensibila de la Acaju: Calatoria ta spre confort nelimitat!

Redacția

Un cuplu a testat viața în Canada și Italia. Au ales să se mute acolo unde salariile sunt mai mici, însă viața este boemă

Redacția
Încarcă...