News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Ciucă: Preţurile la carburanţi au scăzut, În perioada următoare ANPC, ANAF şi Consiliul Concurenţei să urmărească situaţia din teren şi să ia măsuri imediate

„Preţurile la carburanţi au scăzut, este o realitate care se vede în dimineaţa aceasta în benzinării. În perioada următoare, este obligatoriu ca ANPC, ANAF şi Consiliul Concurenţei să urmărească situaţia din teren şi să ia măsuri imediate. Instituţiile au acum un cadru legal, au instrumentele care le permit intervenţia: ordonanţa de urgenţă în ceea ce priveşte compensarea şi ordonanţa anti-speculă”, a scris premierul Ciucă pe Facebook.

Premierul a mai arătat că, „pentru transportatori, este deja în vigoare schema de ajutor care compensează adiţional parte din preţul litrului de carburant, program cu o valoare de 60 milioane de euro”. 

Şeful Executivului a mai explicat că „prin acest pachet de măsuri, am evitat penuria şi raţionalizarea carburantului – aşa cum se întâmplă deja în alte state – şi am generat o scădere a preţului pe care bugetul de stat să o poată susţine fără a afecta masiv alte sectoare. Avem unul dintre cele mai scăzute preţuri la carburant din Europa şi trebuie să rămân

 » Citește continuarea pe pagina autorului

  

Related posts

Combaterea celor mai noi tendințe de fraudă în organizație. Care sunt cele mai expuse procese și cum pot companiile să fie cu un pas înaintea fraudatorilor

Redacția

Candidoza la bărbați – care sunt primele simptome

Răzvan Grecu

Institutul „Elie Wiesel” se retrage din grupul de lucru privind programa „Istoria Evreilor. Holocaustul”

Redacția
Încarcă...