News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Cine face afaceri cu terenurile statului

Numele celor mai mari fermieri din judeţ figurează şi pe lista beneficiarilor unor contracte prin care au fost arendate sau concesionate terenuri ale statului.  

Potrivit unui răspuns oferit de Agenţia Domeniilor Statului pentru „Ziarul de Iaşi”, în prezent se află în derulare 26 de contracte prin care, din cele 6.227 de hectare din proprietatea statului, doar o suprafaţă de 252 hectare nu este încă atribuită şi nici nu şi-a manifestat cineva interesul pentru a o concesiona. Potrivit legislaţiei, terenurile adminsitrate de ADS pot fi arendate sau concesionate în baza unei scrisori de intenţie şi un plan de situaţie a terenului solicitat. „Toate scrisorile de intenţie ce au fost înregistrate la Agenţia Domeniilor Statului au fost materializate prin încheierea unor contracte, la această dată neexistând alte scrisori de intenţie în termen pentru suprafaţa liberă de contract”, au transmis reprezentanţii ADS. În funcţie de tipul de teren (arabil, păşuni, vii, livezi), dar şi clasa de calitate a acestuia, alături de alţi factori, de la caz la caz, se stabileşte un nivel al redevenţei pe care contractantul se obligă să o achite în fiecare an. Aceasta se calculează în kilograme de grâu la fiecare hectar/an, iar benefciiarul contractului trebuie să achite contravaloarea redevenţei în funcţie de cotaţia bursieră din anul respectiv.

 

  

Cine deţine cel mai mult teren

 

La fel ca în ultimii ani, cea mai mare suprafaţă de teren concesionată de la ADS este contractată de Agricola Târgu Frumos, societate deţinută de familia bancherului elveţian Andreas Amschwand din 2013, dar şi de ADS (4,9%). Elveţianul a preluat, o dată cu achiziţionarea companiei ieşene de la patronul Kosarom, Neculai Apostol, şi contractul de concesiune a circa 640 de hectare de la ADS, valabil din 2002 până în 2051. În afară de acest contract, societatea Agricola Târgu Frumos a mai semnat un contract de arendă, în iunie 2015, pentru o altă suprafaţă de circa 32 hectare, valabil până la momentul concesionării terenului. Din datele ADS, pentru primul contract, din 2002, Agricola plăteşte o redevenţă de 443 kilograme/ha/an, în timp ce conform noului contract, redevenţa plătită este de 642 kilograme. Conform hotărârii 34/14.01.2013 a acţionarilor, Amschwand ar fi plătit circa 1,8 milioane lei pentru pachetul de acţiuni deţinut de Kosarom, în condiţiile în care Neculai Apostol a preluat firma la începutul anilor 2000 110.000 lei (n.r. – 1,1 miliarde lei vechi). Topul chiriaşilor de teren de la stat este continuat de Asociaţia Salariaţilor Agrof Plugari, care a concesionat încă din anul 2000, pentru o perioadă de 49 de ani, peste 472 de hectare de teren, pentru care plăteşte o redevenţă anuală de 438 kg/ha la arabil şi 435 kg/ha la păşuni şi fâneţe. Pe locul al treilea se situează societatea Agromixt SA deţinută majoritar de familia lui Mihai Holicov (n.r. – ADS deţine 11,6%), cu o suprafaţă de peste 415 hectare concesionate pentru perioada 2000 – 2051. În acest caz, valoarea redevenţei este de 368 kg/ha pentru suprafeţele de teren arabil, cu vii sau livezi şi 100 kg/ha pentru păşuni şi livezi.  O altă suprafaţă importantă, de 411 hectare, este lucrată fără redevenţă, din 2004 şi până la privatizare, de Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad”.

 

Cine vine din urmă

 

Cel mai nou mare concesionar de pe lista ADS este societatea Marwa Travel, înfiinţată de omul de afaceri Constantin Şorănescu, patronul restaurantului Onyx şi al Hotelului Bellaria. În prezent, acţionari în firma administrată de Şorănescu sunt unul din fiii omului de afaceri, Marius, şi Diana Dumitruţ, însă până în luna februarie a acestui an a fost asociat şi celălalt fiu, Răzvan. Cu două contracte de arendă din 23 noiembrie 2015 şi un alt contract din 22 martie 2016, Marwa Travel a preluat peste 393 de hectare din terenurile administrate de ADS (arabil, păşuni şi fâneţe), până în momentul în care acestea vor fi concesionate. Pentru terenul arabil, redevenţa percepută este între 599 şi 616 kg/ha, în funcţie de poziţia terenului. De asemenea, societatea Podgoria Copou, cu sediul în Bacău, lucrează peste 344 de hectare de la stat, începând cu anul 2004 până în 2053, pentru o redevenţă de 363 kg/ha anual. Cu 330 de hectare de teren arabil, livezi şi păşuni figurează şi societatea Vinifruct Copou, administrată de Constantin Laiu, contractul de concesiune fiind valabil până în 2051, cu o valoare a redevenţei de 332 kg/ha anual, respectiv 160 kg/ha în cazul păşunii. Totodată, unul din cei mai mari fermieri ai Iaşului, Aurel Placinschi, a concesionat prin Societatea Agricolă Moldova 300 de hectare de la ADS până în 2053 pentru o redevenţă de 360 kg/ha anual. Un alt mare fermier, Vasile Lungu, are concesionate de la ADS prin firma Agro Industrial Ceres 160 de hectare până în 2030, nivelul redevenţei fiind de 644 kg/ha. Alte două mari contracte sunt semnate de ADS cu Agrocom Strunga, societate administrată de fermierul Florin Stegariu, pentru o suprafaţă de 263,5 hectare în schimbul unei redevenţe de 361 kg/ha, până în 2051. Totodată, până în 2052, Agroindustriala Bucium, unde acţionar majoritar este Dan Panaite, plăteşte o redevenţă de 445 kg pentru fiecare din cele 251 hectare concesionate de la ADS. Dintre ceilalţi chiriaşi, Cotnari a arendat în 2015 o suprafaţă de teren de 53,7 hectare, arabil şi vii, cu redevenţe de 512, respectiv 464 kg/ha anual, în timp ce cunoscuta companie din sectorul panificaţiei, Panifcom SRL, are conesioante aproape 60 de hectare până în 2028 pentru o redevenţă de 528 kg/ha. De asemenea, Panifcom mai plăteşte cotnravaloarea a 6 kg/ha pentru drumurile concesionate şi 1200 pentru construcţii.  

Sursa: ziaruldeiasi.ro

Related posts

Reprezentant al societății civile amenințat de primarul Pantazi cu plângere la Parchet

Marius Parteni

 Drumurile nationale care merg spre frontiera cu Ucraina în județul Suceava vor fi modernizate

Redacția

Ștrandul Municipal și bazinul didactic din Pașcani trec oficial în administrarea CSM. Ce se va întâmpla cu reparațiile, încasările și angajații

Răzvan Grecu
Încarcă...