NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

Cele mai importante vaccinuri pentru bebeluși ajung în Pașcani

Cei de la Direcția de Sănătate Publică (DSP) Iași distribuie, începând de luni, vaccinurile Pentaxim, urmând ca în perioada imediat următoare, medicii de familie să le administreze. Acesta este necesar imunizării copilului de patru luni. Formula vaccinului protejează bebelușii împotriva a cinci boli contagioase. Medicii spun că cel mai mare risc este îmbolnăvierea de tuse convulsivă și infecții respiratorii. Lipsa celui mai important vaccin pentru bebeluși este cauzată de deficiențe în sistemul de achiziție.

 

 Vaccinurile, în număr de 6.370, vor fi folosite pentru copiii ce trebuie recuperați, dar și pentru cei cu vârste între 4 și 12 luni, care trebuie imunizați în această perioadă conform graficului.

  

 Potrivit celor de la DSP, dozele sunt suficiente deocamdată, urmând ca în luna decembrie, Ministerul Sănătății să distribuie o nouă tranșă de vaccinuri Pentaxim.

Începând de luni au început să se distribuie și 4610 doze de vaccin hexavalent, pentru imunizarea copiilor cu vârste cuprinse între două și șase luni. Acestea pot preveni mai multe boli infecțioase prin administrarea într-o singură injecție. Copii sunt imunizați împotriva bolilor precum difteria, tetanosul, tusea convulsivă și poliomielita.

 „În cadrul campaniei de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătății, vor fi imunizate, cu prioritate, persoanele cu vârstă peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii și cardiovasculare, boli metabolice, copiii și bătrânii instituționalizați și personalul medical. Campania de vaccinare se va derula ca de obicei în cabinetele medicilor de familie. La Pașcani urmeaza ca vaccinurile să ajungă cel mai probabil până la finalul acestei săptămâni”, ne-a declarat Marius Voicescu, purtător de cuvânt DSP Iași.

 Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Advertisements

Related posts

Toate pensiile vor fi plătite înainte de sărbători

Redacția

Violența în școli. Elevii se simt mai în siguranță cu arme albe în buzunar

Redacția

„Leac” pentru paralizia pe viaţă, la Neurochirurgie

Redacția

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site