De doi ani nu mai circulă niciun tren pe una dintre cele mai importante linii feroviare din vestul țării. Calea ferată dintre Cluj și Oradea este închisă complet pentru lucrări de modernizare și electrificare în valoare de peste 1,5 miliarde de Euro, iar CFR Infrastructură susține că totul ar putea fi gata până în decembrie 2027. „Este un termen foarte optimist”, spun observatorii independenți.
Șantiere de peste 1,5 miliarde euro cu termenul inițial de finalizare ratat
Se lucrează pe 162 km pe magistrala 300 pe traseul Cluj – Huedin – Oradea – Episcopia Bihor (frontieră). Sunt patru loturi, valoarea totală a contractelor semnate în toamna lui 2022 este de 7,7 miliarde lei, pregătirea șantierelor a început în 2023, iar lucrările au pornit în 2024.
Toate contractele au termen 42 de luni, cu tot cu proiectare, adică trebuiau finalizate până în iunie 2026, înainte de termenul final de încheiere al programului PNRR, luna august. Toate cele patru contracte sunt în întârziere și nu vor fi gata la timp.
Asta înseamnă că din fondurile nerambursabile PNRR proiectele vor mai absorbi doar ce se mai lucrează în acest an, până în vară. După închiderea PNRR și până la finalizarea celor patru loturi,
» Citește continuarea pe pagina autorului


