Nimic. Pur și simplu nimic. Nici un gram de emoție, de empatie, de energie în vocea aceasta obosită, ușor răgușită și monotonă. Marcel Ciolacu citește într-o cadență și intonație care amintesc puțin de Congresele PCR și Nicolae Ceaușecu.
Nici o variație, nici un moment de conexiune cu pesediștii adunați sâmbătă în sala Romexpo să-și realeagă președintele și candidatul la prezidențiale.
Ciolacu a ratat complet momentul care trebuia să fie de maximă emoție. Nici atunci când a vorbit despre părinții săi nu a ridicat nasul din hârtii. A citit mai departe ca un politruc pasaje foarte personale menite să-l umanizeze la maxim pe candidatul PSD și să smulgă audienței măcar un oftat, dacă nu cumva lacrimi. Nici un fior n-a străbătut sala.
Aici trebuia, probabil, să lase hârtiile deoparte, să-și scoată ochelarii și să se adreseze, cu cuvintele lui, celor prezenți în sala. Până la urmă voia să le o facă confesiune. Epic fail.
Am fost acolo, între ei, tocmai ca să văd pe viu capacitatea de mobilizare a candidatului PSD, puterea lui de a electriza armata de partid înainte de marea bătălie din iarnă.
Este probabil cel mai netalentat orator dintre liderii partidului iar dintre candidați,
» Citește continuarea pe pagina autorului