News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Ce îi doare cel mai mult pe pășcănenii din Sodomeni și Boșteni?!

Vocea pășcănenilor din suburbiile Sodomeni și Boșteni s-a făcut auzită la Primărie, cu prilejul discuțiilor pe marginea proiectului de buget, pentru anul 2016. Un cetățean care nu mai rabdă promisiunile electorale, le-a transmis factorilor de decizie o parte din problemele comunității.

În opinia lui Iordachi Ungureanu, cea mai mare problemă este legată de lipsa întocmirii tilurilor de proprietate. ”Nu s-a rezolvat nimic. A fost domnul Rățoi, care ne-a promis că le eliberează, dar nimic. A venit domnul Crăciunescu, dar, la fel, nimic. Acum sunteți dumneavoastră, domnule Pantazi, dar tot nu s-a rezolvat ceva. Toți pleacă, noi avem situația nerezolvată. Cică nu avem acte doveditoare”, a subliniat cetățeanul Ungureanu.

Primarul Dumitru Pantazi a susținut că procesul de întocmire a titlurilor a fost blocat odată cu apariția legii 165/2013. El a promis că vor fi reluate măsurătorile cadastrale, pentru a fi stablite suprafețele, după care se va trece la întocmirea documentațiilor.

  

O altă problemă adusă în discuție este protecția zonei podului de peste pârâul Hăznășeni. Acesta a spus că ar putea fi montată o mână curentă, pentru ca cetățenii să nu se mai expună pericolelor. “Sunt cel puțin două persoane și zece autoturisme care au căzut în râpă. Copiii trec la școală pe acolo, e pericol mare”, mai spune localnicul.

Printre alte probleme se numără lucrările pe domeniul public executate de firmele care intervin la rețelele de furnizare  a utilităților, fără ca terasamentele să fie aduse la starea lor inițială.

Și situația Căminului Cultural din Boșteni a fost discutată. Cetățeanul spune că acolo s-au executat lucrări, dar locația nu poate fi utilizată.

Cea mai interesantă propunere a pășcăneanului vizează partidele politice. El a propus ca, din viiitorul legislativ local, să fie desemnat câte un consilier care să răspundă de câte o suburbie. ”Pentru Consiliul Local ar trebui delegați consilieri din fiecare suburbie, care să vină să discute cu omul, să îl ajute”, a mai spus Iordachi Ungureanu.      

Related posts

Accesul în sediul S.P.C.L.E.P Pașcani se face pe baza bonului de ordine

Denisa Mădălina Pițel

Sorin Grindeanu a semnat contractul pentru încă 67 km din Autostrada Moldovei

Redacția

Consilierii au votat ieri pentru un audit extern asupra contabilității municipiului

Răzvan Grecu
Încarcă...