La treizeci de ani de la decembrie 1989, sentinţa Înaltei Curţi in cazul asasinării inginerului Gh. Ursu este o fotografie a României de astăzi. În această Românie adevărul judiciar contrazice judecata morală şi realitatea istorică.
Ioan StanomirFoto: Arhiva personala
În aceeastă Românie crimele comise de regimul comunist devin simple operaţiuni de rutină ale poliţiei, în vreme ce apărătorii demnităţii unui întreg popor sunt trataţi, cu dispreţ suveran, ca nişte infractori de drept comun. În această Românie demnitatea umană şi memoria suferinţei nu mai înseamnă nmic. Cei care triumfă, încă o dată, sunt torţionarii şi complicii tiraniei.
Legalitatea socialistă şi statul de drept
La treizeci de ani de la decembrie 1989, judecând cazul Ursu,unul în care se oglindeşte viaţa cotidiană a comunismului târziu, cu întreg cortegiul ei de cruzime şi de promiscuitate morală, de barbarie şi de abjecţie, magistraţii Curţii Supreme au ales legalitatea socialistă în defavoarea valorilor constituţionalismului şi domniei legii. Ceea ce sentinţa lor reafirmă, tranşant şi dramatic, este continuitatea statului român, dincolo de linia istorică a căderii comunismului. Nimic nu pare să separe cele două lumi. RSR şi România democratică coexistă, armonic.
Nu se află nimic in textul acestei sentinţe care să reamintească natura unică,
» Citește continuarea pe pagina autorului