RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

Campania „Bolțarul tău face casa lor” a ajuns la final! O familie nevoiașă s-a mutat într-o locuință nouă

Situația disperată a unei familii din Hălăucești a luat sfârșit. Familia Bacalu are din nou un acoperiș deasupra capului, datorită multor persoane care au sărit în ajutor.

Directorul Școlii „Vasile Alecsandri” din Mircești, Gabriela Ghercă, împreună cu Adrian Cobzaru/ facebook “Donator de zâmbete” au inițiat o campanie pentru a veni în ajutorul acestei familii greu încercate care s-a finalizat cu bine, aducând multe zâmbete beneficiarilor.Aurelia își crește singură cei cinci copii, unul dintre ei cu handicap.

  

Casa veche în care stătea familia Bacalu s-a dărâmat la începutul lunii aprilie, și a rămas pe drumuri în plină noapte. Oameni cu suflet mare au contribuit pentru ca cele șase suflete să-și îndeplinească visul, acela de a avea unde locui.  Astfel, directorul Școlii „Vasile Alecsandri” din Mircești, Gabriela Ghercă, împreună cu Adrian Cobzaru/ facebook “Donator de zâmbete”  au inițiat campania „Bolțarul tău face casa lor ! Sub acest slogan, elevii au dat o mână de ajutor prin organizarea de târguri cu vânzare de cadouri și dulciuri, iar toți banii strânși au mers la construirea casei. Nici elevii și profesorii unei școli din Pașcani, nu au rămas indiferenți la această acțiune.  O tânără din Mircești, Luciana Dâm, elevă în clasa a X-a C la Colegiul Mihail Sadoveanu, alături de colega sa Ana Maria Ichim, în aproximativ două săptămâni de la inițierea acestei campanii, au strâns suma de 850 lei, de la cadrele didactice din unitatea de învățământ, cât  și de la colegi. Unele persoane care au dat o mână de ajutor au dorit să rămână anonime.

 Noua locuință a fost ridicată în locul celei care s-a dărâmat. Oameni cu suflet mare, care au aflat povestea familiei Bacalu, au ajutat cu ce au putut: bani, materiale de conctrucție,ferestre, uși, mobilă, etc.   

În urmă cu trei ani, pe data de 21 iulie, familia Bacalu a fost din nou greu încercată. Unul dintre copii, Cosmin, elev în clasa a VIII-a, olimpic, a fost înghițit de apele râului Siret. Însă aceeași dată, 21 iulie 2018, le-a adus multă bucurie. S-au mutat în noua lor căsuță. Aceasta este compusă din două camere, are și o bucătărie, și este împrejmuită cu 50 metri de gard. Sâmbătă a avut loc și sfințirea noii locuințe, iar cu acest prilej au fost prezenți câțiva dintre cei care au dat o mână de ajutor pentru ca acest vis al familiei Bacalu să devină realitate. Printre ei s-a numărat și directorul școlii „Vasile Alecsandri” din Mircești, Gabriela Ghercă, împreună cu Adrian Cobzaru/ facebook “Donator de zâmbete” care au inițiat campania „Bolțarul tău face casa lor!”.

În zilele noastre încă mai există oameni cu suflet mare, dispuși să își ajute semenii, fără să aștepte ceva în schimb. Prin solidaritate și compasiune putem schimba soarta celor încercați de necazurile vieții.

 

Related posts

Casă lovită de trăsnet în comuna Stolniceni Prăjescu!

Ema Roman

Pensie pentru câinii şi caii din MAI şi MApN

Redacția

Pășcănenii nevoiași stau la coadă pentru a primi tichetele sociale puse la dispoziție de Primărie

Răzvan Grecu
Încarcă...