News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

Calvarul unui cardiac la UPU „Sf. Spiridon”Abandonat ore întregi pe o targă

Un bolnav cardiac din Târgu Frumos a fost plimbat o noapte întreagă între spitale, fără să i se acorde, în afara unei măşti de oxigen, nici un alt ajutor medical sau consult de specialitate * mai mult, acesta a fost trimis acasă de către unul dintre medicii de gardă, în starea în care se afla, bolnavul fiind ulterior abandonat în Unitatea de Primire a Urgenţelor.

 

 Ioan Mihăilă, din satul Bărbăteşri, comuna Cucuteni (zona Târgu Frumos), a ajuns în urmă cu câteva nopţi la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului „Sf. Spiridon” în stop cardio respirator. În urma manevrelor de resuscitare aplicate de ambulanţieri, funcţiile omului au revenit la parametri vitali, însă starea sa a continuat să fie gravă.

  

   „Soţul meu a ajuns în stare gravă la Sf. Spiridon, la Clinica III. Respira când şi când şi era deja vânăt la faţă. A venit ambulanţa de la Târgu Frumos, care l-a transportat la spitalul din oraş, acolo unde l-a băgat în oxigen. Era foarte grav, tocmai de aceea, la Urgenţe l-au pus în cărucior, ca să îl poată transporta”, a declarat Luminiţa Mihăilă, soţia bolnavului. Practic, omul a fost dus prima oară la spitalul orăşenesc din Târgu Frumos, acolo unde medicii s-au declarat învinşi şi l-au transferat pe bolnav, puţin după miezul nopţii, la Spitalul „Sf. Spiridon” Iaşi.

I-au închis uşa-n nas
Aşa se face că, la ora 1.00 noaptea, bolnavul era în uşa Clinicii III, acolo unde era de gardă medicul Ioan Roşu. „Doctorul s-a uitat pe hârtii şi a văzut că omul meu are afecţiuni şi la inimă şi la plămâni şi, cu toate astea, o zis Nu am ce face. Du-te acasă că eu nu am ce să fac aici!, şi i-o închis uşa în nas, fără să-i acorde un prim ajutor. Omul meu o rămas plângând la uşă şi brancardierii care erau acolo, de milă, l-or dus înapoi la Urgenţe. Unde să se ducă el, în starea în care se afla, la ora 1.00 noaptea, cu oxigen la gură? Abia spre dimineaţă, de la UPU l-au transferat la Pneumologie, acolo unde este şi acum internat, în stare destul de gravă. Ce suflet o avut ca să dea omul afară, mai ales că a văzut că el respira când şi când?”, a mai spus Luminiţa Mihăilă. Acest caz este încă unul din suita pe care cotidianul nostru o va prezenta în ediţiile viitoare, care demonstrează, nimic altceva decât pasivitatea unui sistem criminal, în care viaţa e trecută în plan secund. Cât îl priveşte pe doctorul aflat de gardă în acea noapte, acesta nu a putut fi contactat.

 

Sursa: ziarulevenimentul.ro

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Societatea Auto Trans Com din Pașcani a donat un dispozitiv automat pentru decontaminare la Serviciul de Ambulanță Iași. Săptămâna viitoare vor ajunge alte două la Târgu Frumos și Hârlău (VIDEO)

Redacția

Remedii simple pentru picioare neliniştite

Redacția

Decizie importantă pentru bolnavii de cancer: Investigațiile PET-CT vor putea fi prescrise direct de medici

Redacția
Încarcă...