Începând cu data de 15 martie 2014, persoanele care deţin câini vor fi obligate să îi microcipeze în vederea identificării acestora. Până pe 1 ianuarie 2015, toţi câinii cu stăpân trebuie identificaţi şi înregistraţi în registrul naţional de evidenţă.
Recent, în Monitorul Oficial al României a fost publicat Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) nr. 1/2014 pentru aprobarea “Normelor privind identificarea şi înregistrarea câinilor cu stăpân”. Potrivit actului normativ, câinii cu stăpân vor circula pe teritoriul ţării numai identificaţi şi înregistraţi în Registrul de evidenţă a câinilor cu stăpân (RECS) şi însoţiţi de carnete de sănătate. “Patrupedele vor fi identificate exclusiv prin implantarea unui microcip în termen de maximum 90 de zile de la fătare. Operaţiunea trebuie neapărat realizată înainte de vânzarea, donarea cu titlu gratuit sau scoaterea în spaţii publice a acestora. Proprietarii de câini cu vârsta mai mare de 90 de zile la data intrării în vigoare a normelor au obligaţia de a identifica şi înregistra animalele în RECS până la 1 ianuarie 2015”, a declarat Vasile Gaboran, directorul adjunct al DSVSA Iaşi. Sarcina executării ordinului ANSVSA va reveni medicilor veterinari din unităţile medicale veterinare de asistenţă înregistrate în Registrul unic al cabinetelor medicale veterinare, înregistraţi ca identificatori şi operatori ai RECS. În cazul deplasării câinilor în spaţiile publice pe teritoriul ţării, proprietarii acestora au obligaţia de a deţine asupra lor carnetul de sănătate al animalelor, prin care se atestă efectuarea acţiunilor sanitar-veterinare, precum şi identificarea şi înregistrarea în RECS, se arată în ordinul. Până în prezent, potrivit unor site-uri de specialitate, preţurile pentru microciparea unui câine se ridica la aproximativ 70-150 de lei, iar eliberarea unui paşaport pentru patruped între 30 şi 50 de lei. Doar un simplu microcip implantabil costă în prezent circa 12 lei, dar preţul acestora va scădea fiindcă cererea de pe piaţă va creşte substanţial, crede oficialul DSVSA Iaşi. Nerespectarea acestor indicaţii va fi sancţionată cu amendă de către DSVSA, cuantumul amenzii fiind între 2.000 şi 3.000 de lei.
sursa Ziarul de Iasi
Citește și: {loadposition articlescategoryload}