Preşedintele PNL Bucureşti, Sebastian Burduja, a transmis marți, 12 august, faptul că ar trebui organizate alegeri primare cu 45 de zile înainte de alegerile locale, astfel încât să fie ales „cel mai bun candidat al unui partid sau al unei alianţe, prin votul cetăţenilor”.
Sebastian Burduja/FOTO: Facebook
„Am lansat zilele trecute un apel la unitate între toate partidele proeuropene din Bucureşti. Este evident că, în absenţa unei candidaturi comune, cu o bază politică de susţinere de 25-35%, blocul izolaţionist pleacă cu prima şansă. Din păcate, aproape în fiecare zi se mai anunţă un nou pretendent la Primăria Generală. Din păcate, fragmentarea masivă apare pe zona proeuropeană”, a scris, marţi, pe Facebook, preşedintele PNL Bucureşti, Sebastian Burduja.
Potrivit acestuia, cel mai bun scenariu este selectarea unui candidat unic din partea coaliţiei de guvernare.
„Este varianta responsabilă şi corectă pentru alegeri într-un singur tur (legislaţia nu se mai poate schimba acum). Este varianta aşteptată de bucureştenii care îşi doresc o Capitală occidentală, într-o Românie democratică, dezvoltată şi demnă”, a mai transmis liberalul.
Acesta precizează că o variantă este derularea unor sondaje de opinie clare.
» Citește continuarea pe pagina autorului


