News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Bulgaria susține că până la sfârșitul lunii septembrie, gazul ar trebui să curgă prin interconectorul cu Grecia, esențial și pentru România

“Există progrese în ceea ce privește finalizarea interconectării cu Grecia. Constructorul s-a angajat să fie finalizat în perioada 10 – 15 septembrie”, a declarat joi ministrul interimar al dezvoltării regionale din Bulgaria, Ivan Şişkov, potrivit publicației Mediapool, citată de Rador.

Interconectorul Grecia – Bulgaria este esențial și pentru diversificarea aprovizionării cu gaze a României.

Potrivit oficialului bulgar, gazul ar trebui să curgă până la sfârșitul lunii septembrie, dar nu a dat o dată exactă. „Am împărțit obiectivul în două părți, pentru ca în una să poată fi finalizate lucrările de construcție, care sunt urgente pentru punerea în funcțiune a acestuia, ca să poată fi exploatat și în siguranță. În cealaltă parte, mai este un drum de finalizat, lucrări minore, astfel încât să avem garanția că constructorul le va finaliza”, a declarat acesta.

Ministrul a mai spus că după finalizare se va face rapid o comisie de acceptare a deciziei privind utilizarea (comisie de recepție-n.trad.). „În momentul în care am terminat construcția, să avem documentele pregătite. De asemenea, lucrăm foarte intens și cu supravegherea”, a spus el.

  

Șișkov a comentat și cuvintele fostului premier Kiril Petkov, care a susținut, cu puțin timp înainte de a fi înlăturat de la putere,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Patriarhul Daniel: Am aflat cu multă durere despre noua tragedie survenită într-unul dintre spitalele din România / Condoleanţe familiilor, rudelor și prietenilor celor ce au murit

Redacția

Zelenski: “Occidentul este interesat să slăbească Rusia, chiar dacă asta înseamnă dispariția Ucrainei”

Redacția

Squid Game Netflix. Banii n-aduc fericirea, dar proclamă porcăria umană

Redacția
Încarcă...