NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Economie și afaceri

BNS: Creşterea salariului minim cu 8% e absolut nesemnificativă faţă de creşterea preţurilor la energie. E un gest simbolic

Propunerea premierului Cîțu de majorare a salariului minim brut cu 8% ar avea un impact „absolut nesemnificativ” asupra venitului net al unui angajat plătit cu salariul minim, comparativ cu creşterea preţurilor la energie suportate de salariaţi, a declarat, luni, preşedintele Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin.

„O creştere de 8% a salariului minim, fără acea corelare făcută în Codul Fiscal (creşterea deducerii personale a angajaţilor cu salariul minim, n.r.), ar avea un impact absolut nesemnificativ, un gest simbolic, care nu va produce un impact semnificativ asupra venitului net al unui salariat”, a declarat Dumitru Costin, pentru Agerpres.

Prim-ministrul Florin Cîţu a menţionat, la finalul săptămânii trecute, că ia în considerare majorarea salariului minim brut cu 8%, iar creşterea acestuia ar putea fi realizată de la 1 noiembrie sau de la 1 decembrie 2021.

BNS: Această variantă de creștere a salariului minim nu are niciun fundament

Liderul BNS a apreciat că varianta Guvernului de creştere a salariului minim cu 8% nu reprezintă o abordare serioasă, deoarece nu are fundamentul unui mecanism de calcul.

  

„În opinia noastră propunerea de creştere cu 8% e o abordare neserioasă a subiectului de stabilire a salariului minim pe economie. De 5 luni Comisia Europeană cere României să pună la punct un mecanism transparent, predictibil, echilibrat, pentru stabilirea salariului minim. Când zic mecanism nu ne referim la o formulă de calcul. Formula de calcul este o parte a soluţiei. Această variantă de creştere de 8% este neserioasă pentru că nu are niciun fundament. Pe ce stă această creştere de 8%? Constatăm din nou că e din burtă.

Guvernul Orban a venit cu o formulă de calcul pe care a propus-o partenerilor sociali şi pe baza căreia s-a stabilit salariul minim pe economie pentru 2020. Guvernul Cîţu vine şi spune că formula lui Orban n-a fost bună şi vine cu altă formulă de calcul. Acum, acest 8% nu se înscrie nici măcar pe formula lor de calcul din decembrie anul trecut. Acelaşi Guvern vine acum cu o altă formulă de calcul. Deci trăim într-o perioadă stranie în care din an în an venim cu alt format de mecanism de determinare salariului minim”, a menţionat Dumitru Costin.

Bugetul statului, principalul câștigător în urma unei majorări a salariului minim

Preşedintele organizaţiei sindicale susţine că majorarea salariului minim, în lipsa creşterii deducerii personale, va servi doar alimentării bugetelor statului.

„Dacă mergem doar pe varianta de creştere a salariului minim brut, principalul câştigător al acestei decizii politice este bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale, şi nu cetăţeanul, care are nevoie, înainte de toate, de venituri salariale nete un pic mai mari, pentru a atenua creşterile de preţuri la bunuri şi servicii”, a afirmat Dumitru Costin.

Nu în ultimul rând, liderul BNS a apreciat că aplicarea creşterii salariului minim din noiembrie sau decembrie, în loc de ianuarie, are scopul creşterii încasărilor la buget.

„Devansarea momentului creşterii salariului minim nu este o măsură cu impact social, ci mai degrabă o măsură prin care vrea să facă mai multe venituri pe final de an, pentru că va avea şi cheltuieli suplimentare pentru măsurile de protecţie socială cu consumatorul vulnerabil”, a încheiat Dumitru Costin.

digi24

Advertisements

Related posts

Trei unități bancare din Pașcani s-au închis anul acesta

Marius Parteni

Ministrul Cîțu: Vom crește alocațiile pentru copii de la 1 august, în jurul a 15%

Redacția

Una dintre cele mai importante companii producătoare de trenuri și tramvaie din Polonia – PESA – vrea să deschidă o filială la Iași cu sprijinul Universității Tehnice

Redacția
Încarcă...