Continuă agresiunile petrecute în mediul rural în special pe durata weekendurilor. Doi bărbați au fost bătuți de doi tineri la un bar din localitatea Moțca.
Mai exact, în noaptea zilei de 13-14 decembrie, Valentin V. de 19 ani din Moțca și Marius I. de 17 ani din Cristești se aflau într-un bar de pe raza localității unde consumau băuturi alcoolice. Aici au intrat în discuții contradictorii cu doi bărbați Petrea Florea de 55 ani, repectiv Valeriu Vinjilă de 58 ani. Pentru că toți se aflau puternic sub influența băuturilor alcoolice de la discuții la pumni nu a fost decât un pas.
Cei doi mai tineri reușind să îi bată bine pe cei doi adulți, iar unul dintre ei, mai exact Petrea Florea a fost adus cu ambulanța la Spitalul Municipal de Urgență Pașcani după ce angajații barului au sunat la 112.
Ajuns la spital bărbatul a fost diagnosticat cu un traumatism la cap și a fost direcționat către Spitalul de Neurochirurgie Iași.
Polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală pe numele agresorilor pentru lovire, dar le-au aplicat și o amendă în sumă de 500 lei fiecare pentru perturbarea ordinii și liniștii publice.
Menționăm că, în aceeași seară un alt bărbat a ajuns la spital după ce a fost agresat. Este vorba despre Gheorghe Covrig din Pașcani care însă a fugit din Compartimentul de Primiri Urgențe înainte ca medicii să stabilească un diagnostic.
Citește și {loadposition articlescategoryload} – Shortcut


