Pe 29 iunie 1941 a avut loc la Iași cel mai mare masacru din istorie pe teritoriul actual al României. Militarii, jandarmii, polițiștii români cărora li s-au alăturat și unii civili au masacrat la Iași pe străzi și în curtea chesturii de poliție mii de evrei, bărbați, femei, copii. Apoi, mii de bărbați supraviețuitori au fost suiți în două trenuri cu vagoane de vite și duși la Podu Iloaiei și Călărași. Mulți bărbați au murit asfixiați înainte de a ajunge la destinație. În total, numărul morților din Pogromul de la Iași și Trenurile Morții se ridica la între 13.266 și 14.850, potrivit Raportului Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”. Una dintre supraviețuitoare, Zelina Ben-Gershon, care a avea patru ani în timpul acelor evenimente, își amintește terifiantele evenimente din „Duminica aceea” și ce a urmat.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media – articolul continuă mai jos –
Zelina Ben Gershon: Noi am continuat să locuim în aceeași casă la Iași până când am emigrat în Israel în 1950. Poveștile despre Pogromul de la Iași au fost repovestite de multe ori, așa că mi-e greu să fiu sigură ce țin eu minte că s-a întâmplat și ce mi-a fost povestit,
» Citește continuarea pe pagina autorului