RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Eveniment

„Balul Primăverii”, organizat de Camera de Comerţ în scop caritabil pentru copii

Un eveniment ce marchează Ziua Mondială a Sindromului Down dar şi generozitatea oamenilor din mediul de afaceri ieşean va avea loc pe 24 martie la hotel Astoria, unde Camera de Comerţ organizează „Balul Primăverii”. 

 

Evenimentul va începe de la ora 18 în sala „M. Eminescu” şi are scopul caritabil de a strânge bani pentru copiii din două organizaţii: Fundaţia Star of Hope şi Asociaţia Pro Ruralis Iaşi.

  

„Estimăm că acest eveniment va mobiliza peste 100 de oameni de afaceri care vor deschide punga. Banii vor fi împărţiţi celor două organizaţii. Sunt sponsori care vor dona obiecte pe care le vom supune unor licitaţii, tombole. Proconsul va susţine acest eveniment, iar biletul este de 500 de lei pentru două persoane. Vor exista şi pachete cu sume cuprinse între 2.500 şi 15.000 de lei, deoarece vrem să strângem o sumă mai mult decât simbolică”, a declarat Paul Butnariu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi.

Tema acestei prime ediţii este „Vivaldi” iar alături de oamenii de afaceri din Iaşi vor fi şi afacerişti din Suedia, Norvegia, Marea Britanie şi Franţa.

„Proiectele ce vizează aceşti copii nu sunt susţinute de stat, astfel că noi căutăm sprijin în alte părţi şi vrem ca modelul nostru să fie preluat şi de ceilalţi”, menţionează Aurora Vatamaniuc, preşedintele executiv al Fundaţiei Star of Hope, România.

Cea de-a doua organizaţie care va beneficia de banii strânşi în urma Balului este Asociaţia Pro Ruralis, care sprijină prin burse copii deştepţi de la ţară. Elevii care nu au posibilităţi financiare dar care au rezultate foarte bune la şcoală şi un grad de inteligenţă peste mediu intră în acest program şi sunt sprijiniţi cu bani la şcoli din Iaşi.

„În acest an şcolar avem admişi în proiect 96 de elevi care învaţă la şcolile de elită din Iaşi. Sunt sensibilizată de faptul că noi toţi am am avut această idee, de a ajuta aceşti copii”, mărturiseşte Dorina Hoţoleanu, directorul Asociaţiei Pro Ruralis.

Din anul 2001 şi până anul trecut, prin acest program de burse au trecut 1.213 elevi.

Evenimentul caritabil are loc cu sprijinul Primăriei municipiului Iaşi şi a Clubului Rotary Internaţional.

 

Sursa: ziaruldeiasi.ro

Related posts

Noua listă a țărilor cu risc epidemiologic. Grecia și Franța trec în zona verde

Redacția

Interviu cu Ana Maria Mandric:„Simţeam nevoia de a “ieşi” în public! Să fac cunoştinţă cu lumea! Şi trebuie să fie un eveniment frumos şi cu gust!”

Teona Gherasim

Sfânta Lumină va fi adusă, sâmbătă seară, de la Ierusalim

Redacția
Încarcă...