Ministerul Sănătăţii (MS) a anunţat zilele trecute că analizele medicale nu sunt obligatorii pentru înscrierea copilului la grădiniţă sau la şcoală, singurele documente necesare fiind adeverinţa medicală de la medicul de familie şi avizul epidemiologic.
Acest lucru a fost stabilit încă de anul trecut de Ministerul Sănătăţii împreună cu Ministerul Educaţiei, printr-un ordin comun, care menţiona ca documentele medicale necesare la înscrierea, frecventarea sau terminarea unui ciclu de învăţământ în România nu prevăd rubrici pentru rezultatele analizelor medicale. „Prezenţa nazală sau faringiană a stafilococilor sau pneumococilor este frecventă şi nu reprezintă în sine un pericol pentru sănătatea copilului. Testele sau analizele medicale pentru grădiniţă nu sunt solicitate în mod expres prin niciun document oficial sau act normativ. Ele nu au valoare epidemiologică, adică nu pot fi interpretate astfel încât să dea indicaţii asupra unui pericol real la care sunt expuşi ceilalţi membri ai comunităţii şcolare în care intră respectivul copil”, precizează reprezentanţii MS.
De asemenea, aceştia susţin că efectuarea acestor analize sau teste, interpretate în mod superficial, duce la administrearea antibioticelor fără ca acestea să fie necesare, iar consecinţele pot fi nefaste, cum ar fi perturbarea florei microbiene normale a copilului, respectiv selectarea de germeni rezistenţi la antibiotice care pot fi transmişi mai departe în comunitate. „Ministerul Sănătăţii încurajează instituţiile din domeniul sanitar, unităţile şcolare şi medicale să informeze corect populaţia despre lipsa beneficiilor unor asemenea testări. La fel de important este să nu încurajeze folosirea antibioticelor pentru eradicarea unor germeni care există în organism în mod normal”, au completat reprezentanţii MS.
Sursa: ziaruldeiasi.ro