RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Atac sălbatic în plină stradă. Femeie înjunghiată în cap de un necunoscut

Atenţie chiar şi a­tunci când mergeţi pe stradă, ziua în amiaza mare! Ieri, o femeie în vârstă de 43 de ani, care locuieşte în cartierul Mircea cel Bătrân, a fost agresată de un bărbat necunoscut, care a lovit-o cu un cuţit în cap.

Agresiunea a avut loc în jurul orei 10.20, atunci când femeia se afla pe o bancă, cu o cafea în mână, lângă o florărie din cartier. Femeia a intrat într-o dispută verbală cu un bărbat, Dănuţ Florin Ciubotariu, în vârstă de 31 de ani, cunoscut de către locuitorii din zonă ca având unele afecţiuni psihice. După disputa verbală, individul a mers acasă, el locuind în zonă, a luat de acolo un cuţit, apoi a revenit în fugă pentru a continua disputa cu femeia. Pe drum, cei doi s-au întâlnit din nou, în faţa unui amanet din acea zonă, iar Ciubotariu a lovit-o pe femeie cu cuţitul în cap, după care a fugit. Trecătorii au sunat la numărul 112, iar la faţa locului a fost trimis un echipaj de prim ajutor de la ambulanţă, care a transportat femeia la Spitalul de Neurochirurgie.

  

Femeia, direct în operaţie la „Neuro“

După ce a fost stabilizată, victima a fost introdusă direct în operaţie. În acest timp, poliţiştii au început căutările în zonă, iar bărbatul a fost găsit câteva minute mai târziu printre blocuri, el fiind dus la Secţia 6 CUG pentru audieri. Tot aici, şi pentru că victima încă nu putea fi audiată, poliţiştii au chemat martori pentru a da declaraţii scrise cu privire la ce au văzut, apoi Ciubotariu a fost dus la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Iaşi, apoi la Institutul de Psihiatrie „Socola“ pentru o expertiză psihiatrică, necesară la dosarul penal deschis de către poliţişti. „Poliţiştii au fost sesizaţi la ora 10.31 cu privire la faptul că o femeie a fost lovită cu un cuţit, în cartierul Mircea cel Bătrân, ea fiind transportată la spital pentru a primi îngrijiri medicale. În scurt timp, agresorul a fost prins, fiind vorba despre un bărbat în vârstă de 31 de ani, din municipiul Iaşi, cunoscut cu afecţiuni psihice. Poliţiştii fac cercetări pentru stabilirea cu certitudine a împrejurărilor care au stat la baza comiterii agresiunii“, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi. Ieşenii care locuiesc prin zonă îl cunosc pe bărbatul care a atacat-o pe femeie, el fiind văzut frecvent pe străzile din cartier. De asemenea, potrivit locatarilor din zonă, Ciubotariu ar mai fi atacat trecători, el fiind dus şi anterior la Socola după astfel de fapte, fiind însă de fiecare dată eliberat.

Starea victimei era aseară stabilă, potrivit cadrelor me­dicale care au tratat-o. Conform medicilor de la Spitalul de Neurochirurgie, unde a fost dusă femeia, aceasta are o plagă la nivelul capului, care a fost suturată, şi va rămâne internată pentru supraveghere şi tratament de specialitate. 

sursa www.ziaruldeiasi.ro

 

Related posts

Tatăl unei fetițe din județul Iași a răpit de pe stradă un băiețel de 9 ani pentru că i-a supărat fiica. L-a luat în mașină, l-a bătut și l-a lăsat plângând la sute de metri de casă

Redacția

Peste 400 de țigarete de contrabandă ridicate de polițiști la Târgu Frumos

Ema Roman

Maşinile radar, lăsate fără benzină

Redacția
Încarcă...