NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

Asociația Șansa 2010: Să ne amintim Crăciunul

Asociaţia “ŞANSA 2010” , vă invită pe data de 15 decembrie 2013, la orele 17:00,  să participaţi la spectacolul : „Să ne amintim Crăciunul! ”,-editia a IVa, care va avea loc în sala de spectacole a  Casei de Cultură ” Mihail Sadoveanu”, Pașcani.

 

Acest spectacol se află la a patra ediție și,  ca în fiecare an, abordarea este una diferită, sub forma unei povești inedite, create și puse în scenă de voluntarii noștri, cu sprijinul coordonatorilor pentru fiecare atelier de lucru în parte. Așa cum s-au obișnuit deja spectatorii noștri și cei care ne cunosc și ne sprijină activitățile, în spectacol vor fi îmbinate elemente de teatru, dans, interpretare muzicală (corală, solistică).

  

Nu trebuie să uităm un element foarte important, care sperăm să devină și el o tradiție, ca și spectacolul în sine, tombola ȘANSA, prin care, unul dintre spectatorii cu vârsta între 14 și 20 de ani, va putea să beneficieze gratuit de o excursie, organizată în luna ianuarie, la munte, excursie organizată și ca recompensă pentru cei mai implicați voluntari ai noștri. E util să amintim aici că, fericitul câștigător de anul trecut, Râncău Leonard, nu a regretat nici participarea la spectacol, nici experiența unei excursii alături de ”familia ȘANSA”, ba mai mult, a ales să fie un voluntar activ și implicat al asociației noastre.

Spectacolul va fi deschis, așa cum obișnuim, prin prezentarea unei expoziţii cu vânzare, amenajate în holul Casei de Cultură unde veţi putea admira şi achiziţiona lucrări deosebite ale copiilor (origami, bratari și felicitări). Tot în deschiderea spectacolului, dorim să promovăm talente deosebite ale comunității noastre, de aceea vom avea și o expoziție de pictură a artistei Ema Ghiurca, absolventă a Universității George Enescu, Iași, Facultatea de Arte Plastice, care este și un voluntar dedicat al asociației noastre.

Advertisements

Cei care vor alege să fie spectatorii noștri, vor intra practic într-un cadru specific, special creat pentru a-i aduce pe cei prezenți în lumea…. Nu putem să vă spunem mai mult pentru că surpriza și emoțiile și-ar pierde din farmec.

Iată că deși voluntariatul este încă o utopie a generațiilor actuale pentru simplul motiv că nu aduce nici un profit sau nu are relevanţă, “o mână” de oameni reuşesc de  trei ani și jumătate, să se vadă aproape  zilnic,  să  realizeze împreună proiecte frumoase, atât pentru ei, cât şi pentru cei din comunitatea din care fac parte. 

Aşa s-a “născut” ŞANSA 2010, dintr-un vis ce se îmbogățește an de an, aşa a „crescut” ca o mică familie, fără resurse financiare, fără ca cineva să fie plătit sau răsplătit financiar  pentru ceea ce face.

De ce? Ne grăbim să judecăm generaţiile  de tineri ca fiind slab pregătite intelectual, profesional sau pur şi simplu pentru viaţă, dar noi, adulţii, la rândul nostru nu-i sprijinim suficient  în iniţiativele lor. Uităm că din această comunitate ne-am ridicat, aici cresc copiii noștri,  de aici ne asigurăm resursele materiale sau sufleteşti  de care avem nevoie. Comunitatea nu este un termen singular, este un tot care ne cuprinde pe toţi, dacă ne excludem din ea, ne anulăm ca persoane şi rămânem indivizi egoişti.

Avem printre noi  tineri talentați, cu idei  deosebite, cu potenţial creativ  suficient pentru a dezvolta concepţii  sănătoase şi durabile despre noi ca şi comunitate.

Există copii sau tineri care preferă să facă altceva cu timpul lor liber, în loc să îl irosească în faţa unui ecran sau monitor, trăind emoţii şi sentimente  care nu le aparţin. Ei vor să trăiască propriile emoţii, propria viaţă, împărtăşind  toate acestea cu ceilalţi, pentru că nu eşti niciodată  complet dacă ceea ce realizezi are un scop egoist, te privește doar pe tine şi pe “ai tăi”, întotdeauna iţi vei dori mai mult, neştiind de fapt ce cauţi.

Orașul Pașcani nu e acel oraș în care nu se întâmplă nimic, ci unde doar cei care nu pot sau nu vor să facă spun că asta se întâmplă.

Așadar  Asociația ”ȘANSA 2010”, vă așteaptă cu drag la a patra ediție a spectacolului „Să ne amintim Crăciunul!”, să faceți parte din povestea noastră, iar dacă v-am stârnit interesul, să deveniți membri ai asociației noastre.

Mulţumim pe această cale Primăriei Municipiului Paşcani, care ne-a sprijinit constant in toate activitatile noastre, partenerilor noștri media, Ziarul Orizont și Bit Tv, News Pașcani și Actualitatea Tv, Bună Ziua Iași și Info Press Pașcani, Casei de Cultură ”Mihail Sadoveanu” şi instituţiilor de învăţământ din localitate pentru sprijinul acordat!

 

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Advertisements

                                                                              Spiridon Mihaela Iulia,

                                                                   preşedinte al Asociaţiei “ŞANSA 2010”

 

Advertisements
Advertisements

Related posts

O familie din Crivești a căzut cu mașina într-o râpă adâncă de cinci metri

Oana Cordoneanu

Marșul pentru viață 2020 se mută online, în 17 mai

Redacția

Primă de 1.500 lei pentru absolvenții care își găsesc un loc de muncă

Oana Cordoneanu

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site