

La Spitalul Municipal de Urgență Pașcani a fost finalizată prima etapă a lucrărilor de înlocuire a ascensorului tip targă, utilizat din anul 1982.
După 44 de ani de funcționare, vechiul echipament a fost scos din uz și înlocuit cu un ascensor nou, fabricat în 2025. Urmează efectuarea probelor tehnice și autorizarea de funcționare de către Compania Națională pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune.
Noul lift are o capacitate de 1250 kg, fiind dimensionat pentru transportul tărgilor și al echipelor medicale, cu posibilitatea de a prelua până la 8 persoane. Echipamentul este adaptat standardelor actuale de accesibilitate pentru pacienții cu mobilitate redusă și dizabilități și dispune de tehnologie menită să reducă timpii de așteptare și să asigure un transport stabil, inclusiv în cazurile critice.
Valoarea investiției este de 280.000 de lei, finanțată integral din veniturile proprii ale spitalului. Potrivit unității medicale, modernizarea face parte din procesul de îmbunătățire a infrastructurii și a condițiilor de lucru din spital.
Reprezentanții instituției au transmis că lucrările au generat disconfort temporar și au mulțumit pentru înțelegere.

