NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Educație

„Arc peste timp”: Școala Gimnazială Ruginoasa a sărbătorit 150 ani de atestare documentară

Școala Gimnazială Ruginoasa a fost astăzi în sărbătoare, marcând 150 de ani de atestare documentară. Seria acțiunilor a fost deschisă în prezența unor oaspeți de seamă. Evenimentul a debutat cu un Tedeum în memoria fostelor cadre didactice care au slujit școala.

  

A urmat apoi prezentarea documentelor de atestare documentară, cât și a  revistei „Arc peste timp”. Au fost prezentate lucrările realizate de elevii școlii, iar eleva Petruța Sacară a interpretat o frumoasă colindă. La eveniment au fost oferite diplome foștilor directori de școală, cât și foștilor elevi care au făcut cinste unității de învățământ.

 „La Școala Gimnazială Ruginoasa s-a desfășurat activitatea „Arc peste timp”, 150 ani de atestare documentară a unității de învățământ. Scenariul a fost construit în așa manieră, încât să nu uităm de foștii colegi de școală, directori. Am avut bucuria de a o avea astăzi în mijlocul nostru pe doamna inspector general, profesor dr. Camelia Gavrilă, și inspector management școlar Magda Cornelia Andreescu”, ne-a declarat Irina Dodu, director Școala Ruginoasa.  

 La eveniment a participat primarul din Ruginoasa, alături de secretarul administrației locale, directori de școli din Pașcani, reprezentanți ai bisericilor, Poliției, foști directori și elevi.

Advertisements
Advertisements

 „Este un moment impresionant, mai ales că în ultima vreme au fost câteva sărbători importante în județul Iași. A fost o bucurie să revin în comuna Ruginoasa , la școala din localitate, pentru că este o zonă de mare încărcătură spirituală, culturală și istorică, prin legătura cu familia domnitorului Cuza. Am bucuria de a constata că valoarea actuală a școlilor din Ruginoasa este ridicată, se face un învățământ de calitate. Am văzut aici o armonie între tot cea ce înseamnă știință, educație, informație dar și talent artistic, vocații, aptitudini ale copiilor. Școlile din Ruginoasa sunt de un nivel bun, se poate și evolua, să ne gândim că într-o comunitate rurală trebuie să ne apropiem de școală. Am fost impresionată de maniera în care au făcut marketing educațional”, a menționat profesor Camelia Gavrilă, inspector general ISJ Iași.  

 

 

 Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Advertisements
Advertisements

Related posts

Ziua Mondială a alimentației marcată de elevii Liceului Economic ”Nicolae Iorga”

Răzvan Grecu

„Arena micilor bucătari”: Concurs de artă culinară la Liceul „Nicolae Iorga”

Iulia Huțanu

Concurs regional de dans, de Zilele Şcolii Iordache Cantacuzino

Ema Roman

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site