RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
EducațieLocal

Constructorul care a reabilitat Școala ”Iordache Cantacuzino” solicită recepția lucrărilor. Primăria va schimba tot mobilierul

Vești bune pentru elevii de la ”Iordache Cantacuzino”. Anul școlar 2022-2023 va începe pentru ei într-o locație nouă, total modernizată. Firma care este lider de asociere pe acest obiectiv de investiție a transmis o adresă prin care solicită constituirea comisiei de recepție a lucrărilor.

Data la care se va face recepția lucrărilor urmează să fie comunicată executanului, de către administrația locală, mai ales că mai sunt unele lucruri de adus la stadiul proiectului. Claudiu Bodoașcă, administratorul public, a susținut că finalizarea investiției este o veste bună pentru elevi și cadrele didactice.

Tot el a mai menționat, că din bugetul public vor fi alocate, la următoarea rectificare, sumele necesare pentru mobilierul școlar, pentru ca cel vechi să fie casat.

Pentru realizarea obiectivului de investiții au existat două surse de finanțare, fonduri europene și de la bugetul local. Lucrările ce s-au finalizat în prima etapă au avut o valoare de 3.390.015 de lei, din care contribuția din fonduri nerambursabile europene și guvernamentale este de 3.107.271 de lei.

  

După această etapă ar trebui să înceapă lucrările suplimentare la acest proiect cifrate la o valoare de 2.227.041 lei, care au fost finanțate din fonduri proprii. Diferența de lucrări ce trebuie acoperită din bugetul public al municipiului este din cauza greșelilor de la momentul realizării studiului de fezabilitate. Societatea care a câștigat licitația pentru partea de proiectare tehnică și realizarea lucrărilor a identificat o serie de lucrări neprevăzute, ce trebuie acum susținute dintr-un împrumut.

Related posts

A început Cupa Pașcaniului la Șah, ediția a XVI-a

Oana

Concurs de admitere la Şcoala de subofiţeri de pompieri şi protecţie civilă “Pavel Zăgănescu” Boldeşti

Redacția

Concurs județean de creație plastică la Școala Specială

Oana
Încarcă...