News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Alexandru Rafila: Infecţiile asociate asistenţei medicale sunt încă subraportate în România

Infecţiile asociate asistenţei medicale sunt încă subraportate în România, a declarat, marţi, la o conferinţă de specialitate, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, citat de Agerpres.

„Încă, infecţiile asociate asistenţei medicale sunt subraportate în România. Ne apropiem de 1% din proporţia de pacienţi externaţi, dar suntem încă departe de media Uniunii Europene, nu pentru că ne-am dori să avem mai multe infecţii, dar ne dorim să ştim realitatea şi să încercăm infecţiile măcar invazive, bolile invazive cu bacterii multirezistente să apară cât mai rar în spitalele româneşti şi lucrul acesta are influenţă foarte bună şi asupra mortalităţii”, a afirmat Rafila.

Potrivit ministrului, un alt obiectiv este reducerea consumului de antibiotice, precum şi schimbarea structurii administrării acestora.

„Una dintre ţinte este cea legată de reducerea consumului de antibiotice şi schimbarea structurii consumului de antibiotice, pentru că utilizăm de multe ori antibiotice care nu ar trebui utilizate, antibiotice de primă intenţie. De asemenea, să ajungem cu spitalele din România să putem să facem un diagnostic microbiologic de bună calitate care ar putea să fie favorizat şi de faptul că există, în sfârşit, după 30 de ani şi în România specialitatea de microbiologie medicală aşa cum a existat înainte şi cum există în toate ţările din Uniunea Europenă”,

  

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Marcel Ciolacu și Gabriela Firea, vizită electorală la Depoul Dudești. Ce le-au promis angajaților STB

Redacția

Noi zboruri de pe Aeroportul Suceava spre Dortmund şi Viena, anunţă preşedintele CJ

Redacția

Procurorii ruși cer 24 de ani de închisoare pentru fostul jurnalist Ivan Safronov pentru trădare

Redacția
Încarcă...