RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

541 mii lei este suma datoriilor neîncasate din piețe. 151 din 180 de agenți economici au datorii către bugetul local

Primăria Pașcani a descoperit în urma unui control faptul că în cele două piețe din municipiul nostru sunt agenți economici care au datorii istorice. Mai mult unii din agenții economici nici măcar nu ar avea contracte de închiriere cu Primăria.

 

 Conform unor informații prezentate într-o emisiune a postului de televiziune Actualitatea Tv de viceprimarul Vasile Axinte, din cei 180 de agenți economici ce își desfășoară activitatea în piețe 151 au datorii, unii dintre ei de ani de zile. Valoarea sumelor neachitate se ridică la 541.000 lei. Vinovații ar fi serviciile din Primărie, dar și cei care au coordonat activitatea din piețe.

  

 

Viceprimarul susține că s-au luat deja o serie de măsuri, în urma cărora speră să atragă la bugetul local măcar jumătate din sumă. ”Am trimis notificări tuturor celor care au datorii. Sunt debite istorice, în cazul unora. Sper ca din cei 541.000 lei, jumătate să încasăm în această fază la buget, deoarece le-am făcut notificări celor cu datorii și le-am dat la dispoziție 30 de zile să le achite. Nu știu cum a fost posibil să se ajungă aici, iar cei care trebuiau să țină evidența contractelor nu au făcut acest lucru. La trei luni puteau fi reziliate pentru neplată. Mai mult sunt agenți economici care nu au încheiat niciodată contract cu Primăria, dar au plătit. Cui au dat, nu știu? O altă problemă e că nu sunt încheiate noile contracte”, a explicat Vasile Axinte.      

 

Viceprimarul spune că în urma acestei acțiuni numărul comercianților din piață se va micșora, deoarece nu toți își vor plăti datoriile, unii având deja abandonate punctele de lucru de mult timp.”Sigur va scădea numărul lor. Se vor crea 50 de locuri garantat. Au venit unii după ce au primit somațiile și au depus cerere pentru scutire la plata penalităților. Din păcate nu este posibil acest lucru. Nu e corect față de buni platnici”, a mai sublinita viceprimarul Axinte.

 Societățile identificate fără contract pentru suprafețele ocupate sunt SC Lidia Mod SRL, Emy Prod, IF Davidoaia Petru și SC Irene Mario SRL.

 

 Citește și: {loadposition articlescategoryload}

 

Related posts

Ședință ordinară de Consiliu Local. Aleșii vor dezbate 22 de proiecte aflate pe ordinea de zi

Oana Cordoneanu

Ședință de consiliu de administrație la Spitalul Municipal Pașcani

Redacția

Mai multe drumuri din comuna Heleșteni vor fi reabilitate

Redacția
Încarcă...