În urma declaraţiilor anti-UE făcute de liderul de la Budapesta, secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a fost primul care a ieşit cu o reacţie dură: „România nu este o trambulină pentru mesajele antieuropene şi pro-ruse, nici ale premierului Viktor Orban, nici ale membrilor guvernului ungar. Dacă aceştia doresc să critice acţiunile comune ale UE şi NATO şi să facă previziuni legate de agresiunea la care este supusă Ucraina din partea Rusiei, atunci să o facă de pe teritoriul Ungariei, unde au libertatea de a spune ce vor”, a punctat social-democratul.
Deputatul Ionuţ Stroe, purtător de cuvânt al PNL, a arătat că cel mai supărător este faptul că premierul Ungariei a lansat mesajele în faţa unui public de cetăţenie română, statul nostru fiind mai ancorat în direcţia pro-europeană şi pro-NATO, „decât crede” şeful de la Budapesta. „Cel mai deranjant este că Viktor Orban a ales să transmită mesajele unui public din România, încercând să creeze un curent favorabil lui Putin”, a punctat Stroe.
Mult mai dur a fost eurodeputatul Rareş Bogdan, care a subliniat dublul discurs al lui Orban. Potrivit eurodeputatului, UE ar trebui să închidă robinetul în ceea ce priveşte fondurile europene pentru Ungaria. „El,
» Citește continuarea pe pagina autorului


