
Creanțele cuvenite bugetului local să fie înregistrate în evidența financiar contabilă a Primăriei, Serviciul de Finanțe Publice Locale să urmărească încasarea debitelor, iar Direcția Economică să ducă la îndeplinire hotărârea pe marginea expertizei extrajudiciare realizată de societatea Expert Audit, acestea sunt modificările aduse proiectului de hotărâre ce se va regăsi mâine pe masa de lucru a Consiliului Local.
Modificările au fost propuse de inițiatorul proiectului de hotărâre de însușire a expertizei contabile extrajudiciare prin care firma AgroComplex Lunca SA este exonerată de datoriile la bugetul local. Astfel, viceprimarul Vasile Axinte a dorit să înlăture orice conflict de interese în care s-ar fi aflat primarul Dumitru Pantazi, înlăturând din hotărâre orice referire la persoana sa.
Însă, administratorul public, Gică Zanet, socrul actualului manager al firmei AgroComplex Lunca SA, principalul beneficiar al acestui raport, este citat de expertul contabil ca fiind unul dintre cei care au furnizat relații și acte pe baza cărora s-a făcut această expertiză și deci se află în conflict de interese. Mai mult acesta a fost și cel care s-a ocupat de achiziționarea acestui serviciu, procedură efectuată fără publicitate, ci pe baza unor invitații adresate către două firme de audit aflate în evidențele Primăriei.
Documentul prin care firma actulalului primar al Pașcaniului scapă de datoriile către bugetul local, iar cea a fostului primar Grigore Crăciunescu poate primi o recalculare favorabilă a debitelor, a primit ieri avizul favorabil al comisiei economice din legistivul local. Astăzi, însă, în comisia juridică, cea care contează de fapt în această speță, votul înregistrat a fost egal: 2-2, astfel că avizul acesteea către Consiliul Local va fi unul negativ.
De altfel, consilierul PNL Dorin Nechifor s-a abținut la vot în plenul Comisie Juridice deoarece fostul primar al Pașcaniului, Grigore Crăciunescu, acționar al firmei Interdentis SRL este nașul acestuia. Consilierii locali vor trebui să analizeze foarte bine ce firme apar în acest raport, înainte de a vota, pentru a nu se afla într-un conflict de interese.
Citește și: {loadposition articlescategoryload}


