NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Vezi ce persoane pot solicita să fie președinți și vicepreședinți ai secțiilor de votare de la europarlamentare și cât vor câștiga!

Secretarul Primăriei Mircea Zuzan a făcut ieri publice condițiile pe care trebuie să le îndeplinească pășcănenii pentru a face parte din conducerea secțiilor de votare la alegerile europarlamentare din 25 mai.

Conform acestuia, cei care vor dori să ocupe funcția de președinte sau vicepreședinte al unei secții de votare vor trebui să completeze o cerere ce va putea fi descărcată de pe site-ul Primăriei și să o depună la registratură.

Zuzan a mai precizat că în conformitate cu dispozițiile Autorității Electorale Naționale vor avea întâietate pentru ocuparea acestor funcții persoanele care au studii juridice, cele care au mai participat la astfel de alegeri în funcția dorită sau cele care au o reputație bună în localitate.

  

Pe site-ul municipalității va fi creată o pagină specială destinată acestor alegeri în care vor fi afișate toate informațiile utile cetățenilor cu drept de vot.

 ”În anul 2014 sunt două evenimente legate de alegeri, și anume cele pentru Parlamentul European și Președintele României. În baza legii 33/2007, Guvernul României a emis o serie de acte normative pentru pregătirea și desfășurarea acestor alegeri. În această săptămână vom avea o pagină specială pe site-ul Primăriei, care se va intitula Alegeri Europarlamentare 25 mai 2014, unde vom publica programul și celelalte acte administrative care ajută la realizarea acțiunilor. De semenea vom pune și un anunț în atenția persoanelor care doresc să se înscrie pe lista de candidați pentru funcția de președinte și locțiitor al secțiilor de votare”, ne-a declarat Mircea Zuzan, secretarul Primăriei Municipiului Pașcani

Cei selectați vor câștiga suma de 85 de lei pe zi, pe parcursul a 5 zile, din care statul va reține 16% impozitul pe venit.

Secretarul Primăriei a explicat și care sunt condițiile în care cetățenii străini aflați în Pașcani, în perioada desfășurării alegerilor europarlamentare pot vota. Mai precis, cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene (UE), care au domiciliul sau reședința în Iași, pot vota în cadrul alegerilor europarlamentare din data de 25 mai 2014, dacă depun cereri de înscriere pe listele electorale speciale până cel mai târziu la data de 26 martie 2014, cererile trebuind să fie adresate direct primarului. 

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

 

Advertisements

Related posts

Știri de la cititori: Lucrări de asfaltare prin ploaie!

Marius Parteni

Judetul Iasi risca sa piarda zeci de milioane de lei

Redacția

Pașcaniul se împrumută de la Trezoreria statului pentru a asigura plata lucrărilor de montare a centralelor în școli și grădinițe

Marius Parteni

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site