News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Venituri de nababi în Guvern, în timp ce Puterea șovăie pe tema pensiilor speciale

Coaliția dă tot mai multe semne că n-are de gând să renunțe la pensiile speciale. Între timp, unii membri ai Executivului au asemenea venituri, unele de zeci de mii de lei, pe lângă leafa de demnitar, mult mai mică.

Marcel Boloș a anunțat că nu vor fi eliminate pensiile speciale FOTO Eduard Enea

Marcel Boloș a anunțat că nu vor fi eliminate pensiile speciale FOTO Eduard Enea

Marcel Boloș, ministru al Proiectelor Europene, a vorbit în ultimele zile despre posibilitatea menținerii pensiilor speciale, însă cu condiția punerii lor „în normalitate”, adică a diminuării lor. Însă în timp ce Puterea șovăie privind soluția acestor venituri, la nivel guvernamental sunt demnitari pensionari cu venituri de câteva ori mai mari decât ale șefului statului.

  

Într-o primă etapă, Marcel Boloș a anunțat că pensiile speciale nu vor mai fi eliminate. „Eu am spus de numărate ori, cu toate că am fost poate şi aspru criticat, dar îmi asum acest lucru, că pensiile speciale nu se pune în discuţie să fie eliminate. Altceva se pune în discuţie: ca aceste cheltuieli cu pensiile speciale să fie aşezate într-o anumită normalitate”, a punctat ministrul care coordonează PNRR-ul, într-o conferință de presă. Iar în PNRR e jalon care se numește „Intrarea în vigoare a cadrului legislativ pentru reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale”,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

FOTO Liber la teste cu Dacia Bigster, în toată țara

Redacția

Economia Rusiei este „atât de afectată de războiul din Ucraina, încât nu-și poate permite nici să câștige și nici să piardă”

Redacția

Trei femei au sesizat poliția, în decurs de nici trei ore, că au fost agresate sexual în liftul blocului, în Sectorul 6 / Un bărbat a fost reținut

Redacția
Încarcă...