
Șoferii cu vârsta de până la 70 de ani își vor reînnoi permisul de conducere mai rar decât în prezent, dacă un proiect de lege va fi aprobat în Parlament. Astfel, valabilitatea acestor documente ar putea fi prelungită de la 10 ani, cât e în prezent, la 15 ani. Pe de altă parte, șoferii care au minimum 70 de ani vor preschimba documentul, cu controalele medicale obligatorii aferente, la 5 ani, iar conducătorii auto de peste 80 de ani vor fi testați din doi în doi ani.
Drept urmare, inițiatorii modificării legislative propun ca valabilitatea permiselor pentru categoriile AM, A1, A2, A (mopede și motociclete) și B, B1, BE (autoturisme) să crească de la 10 ani, cât e acum, la 15 ani, notează adevărul.ro. Extinderea valabilității permiselor de conducere se va aplica doar pentru șoferii care nu au împlinit 70 de ani. În cazul acestora, valabilitatea permiselor de conducere se va reduce la cinci ani, adică acești șoferi vor trebui să treacă prin vizita medicală la fiecare cinci ani. În plus, șoferii trecuți de 80 de ani vor fi obligați să-și preschimbe permisul de conducere, indiferent de categorie, la fiecare doi ani.


