Mii de demonstranţi s-au adunat sâmbătă în faţa clădirii Reichstagului din centrul Berlinului pentru a manifesta împotriva rasismului şi extremei-drepte, multe alte mitinguri paşnice fiind planificate în întreaga ţară, relatează AFP, transmite Agerpres.
UPDATE 21:32 Cel puţin 150.000 de persoane, conform poliţiei, au manifestat sâmbătă în centrul Berlinului împotriva extremei drepte, formând un lanţ uman în faţa clădirii Reichstagului şi scandând sloganuri antifasciste, iar alte peste două sute de adunări paşnice erau prevăzute în întreaga ţară, relatează AFP şi DPA, citate de Agerpres.
„Suntem 300.000 de oameni la Berlin şi zeci de mii pe străzile din toată Germania şi transmitem live. Sunteţi nebuni!”, au transmis, la rândul lor, organizatorii pe reţeaua de socializare X. Piaţa din faţa Reichstagului, situată în inima cartierului unde se află instituţiile puterii, a fost plină de oameni.
Numeroase persoane care nu au mai avut loc au fost redirecţionate spre zone din apropiere. Această acţiune împotriva urii şi intoleranţei este susţinută de o alianţă numită ‘Hand in Hand’ (‘Mână cu mână’), formată din aproape 1.800 de organizaţii.
„Toţi împreună împotriva fascismului!”, a scandat mulţimea, al cărei protest a putut fi urmărit în direct pe YouTube. „Din inimă în loc de ură”,
» Citește continuarea pe pagina autorului


