


Visul Mariei de a avea o casă pentru copiii săi, este aproape de a deveni realitate. În perioada 19-21 septembrie pe stadionul municipal s-a desfășurat ultramaratonul ”Alerg prin Pașcani”, scopul mobilizării generale fiind strângerea de fonduri pentru a fi cumpărată o casă, unde să poată locui o mamă greu încercată de soartă, Maria, alături de cei șase copii.
Ținta evenimentului a fost strângerea sumei de 20.000 euro, iar până astăzi, la prânz, s-a adunat aproximativ 94%. Încă mai puteți dona pentru o faptă bună, până pe 27 septembrie, susținând această cauză aici.
Proiectul umanitar ”Alerg prin Pașcani” a fost inițiativa lui Marius Buzdugan, subofițer principal Secția de Pompieri Pașcani. Cazul a fost adus în atenție de Iuliana Niculiță, fondator ”Asociația Umanitară Donații Pașcani”, alături de Claudiu Neamțu, membru în asociație.
Pentru ca Maria, alături de cei șase copii să aibă o o locuință, au alergat uniți pentru o faptă bună angajați de la ISUJ Iași, Secția de Pompieri Pașcani, sportivi din municipiu, Târgu Frumos, Roman, Cluj.
Echipa din Pașcani, condusă de Marius Buzdugan, a alergat 24 de ore, pe stadionul municipal. Cei care au dorit au cumpărat kilometri parcurși de reprezentanții evenimentului.
Duminică, 20 septembrie, a avut loc și ”Cursa Copiilor”. Micuții au alergat tot pentru ca visul Mariei de a avea o casă să devină realitate.
Maria locuiește, alături de cei șase copii ( cu vârste cuprinse între 1 și 15 ani) , într-o casă bătrânească din comuna Hărmănești, veche, care stă să se dărâme. Duce tot greul singură, după ce a plecat din casa unde stătea cu soțul, în județul Suceava. În urma neînțelegerilor a ales să-și ia copiii și să se mute la Hărmănești.
La evenimentul caritabil a fost prezentă și Maria însoțită de cei șase copii. A fost emoționată până la lacrimi, văzând câte persoane, de la mic la mare, s-au mobilizat pentru a face o faptă bună.


