
Un tânăr de 18 ani din oraşul Săveni din judeţul Botoşani este cercetat penal pentru evadare, după ce a încălcat măsura arestării la domiciliu, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Delia Nenişcu, relatează Agerpres.
Potrivit oficialului Poliţiei, tânărul se afla în arest la domiciliu pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la tâlhărie, însă nu a respectat obligaţia de a nu părăsi domiciliu, motiv pentru care procurorii au cerut arestarea preventivă a acestuia şi declanşarea unei anchete penale pentru evadare.
„În urma verificărilor efectuate de poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Săveni s-a stabilit faptul că acesta nu a respectat obligaţia de nu părăsi domiciliul, fiind informat procurorul de caz care a propus instanţei de judecată arestarea preventivă a tânărului, pentru 30 de zile. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunilor de tentativă la tâlhărie şi evadare”, a afirmat Nenişcu.


