Persoanele care nu obţin venituri din salarii, dar obţin venituri din dobânzi bancare sau din dividende vor fi obligate şi anul viitor, ca şi anul acesta, să plătească contribuţii de asigurări sociale de sănătate (CASS) calculate la o baza lunară minimă de nivelul salariului minim brut pe ţară, care în 2016 este preconizat să ajungă la 1.200 de lei brut.
Şi asta pentru că în codul fiscal valabil anul viitor se menţin prevederile pentru care guvernul a acordat amnistie fiscală în cazul impozitelor pentru „cuponari”. Astfel, de exemplu, în cazul unei persoane care are un depozit la bancă în valoare de 4.000 de lei, cu o dobândă de 3% şi nu are alte venituri, aceasta va câştiga, aferent anului 2015, din dobândă o sumă de circa 100 de lei net, dar va trebui să plătească la stat contribuţia de asigurări sociale de sănătate (CASS) de 712 de lei. Astfel că va rămâne cu un minus de 612 lei. „O să ajungem, iar la amnistie. Că de unde să plăteşti dacă nu ai câştigat?”, a comentat avocatul fiscal Gabriel Biriş. Bottom of Form
Persoanele care nu obţin venituri din salarii, dar obţin venituri din dobânzi bancare sau din dividende vor fi obligate şi anul viitor, ca şi anul acesta, să plătească contribuţii de asigurări sociale de sănătate (CASS) calculate la o baza lunară minimă de nivelul salariului minim brut pe ţară, care în 2016 este preconizat să ajungă la 1.200 de lei brut.
Gabriel Biriş, avocat specializat în fiscalitate, este de părere că autorităţile ar putea să fie nevoite anul viitor să dea din nou o amnistie fiscală aşa cum au procedat şi în această vară, după ce în presă au apărut tot mai multe cazuri de persoane cărora Fiscul le-a trimis înştiinţări că au de plătit CASS de 450-550 de lei pentru “venituri din investiţii” de câţiva lei.
Articolul integral pe Gandul.info
Citește și: {loadposition articlescategoryload}


