News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Un politist de frontiera din Braila aflat in timpul liber a retinut doua femei care au furat dintr-un magazin

Ieri, în jurul orei 14.20, un poliţist de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila, în vârstă de 38 ani, aflat în timpul liber, a observat două persoane de sex feminin care au ieşit alergând dintr-un Hipermarket în zona cartierului Viziru, din municipiul Brăila.

Cele două erau urmărite de un angajat al complexului comercial, deoarece sustrăseseră mai multe bunuri. Acţionând cu operativitate, poliţistul de frontieră a procedat la urmărirea persoanelor, reuşind la scurt timp interceptarea şi reţinerea acestora.

Concomitent a fost luată măsura apelării numărului unic de urgenţă 112, la faţa locului prezentându-se în scurt timp un echipaj din cadrul  I.P.J. Brăila. Un reprezentant al complexului comercial a recuperat bunurile sustrase, iar cele două persoane au fost preluate de poliţiştii din cadrul I.P.J. Brăila, în vederea continuării cercetărilor, la finalizarea acestora urmând a fi dispuse măsurile legale.

Conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi îl felicită pe poliţistul de frontieră pentru gestul său, apreciind că o astfel de atitudine trebuie să caracterizeze fiecare lucrător din cadrul instituţiei.

  

TELEM

Related posts

Rata inflației a încetinit în Turcia până la cel mai redus nivel din mai 2022, dar continuă să fie de peste 60%

Redacția

Primăria Capitalei a primit 6 oferte la licitația pentru achiziția a 100 de autobuze electrice

Redacția

Peste 150 de iguane, capturate de autorităţile din Thailanda, pentru protejarea biodiversității locale

Redacția
Încarcă...