Gheorghe Ciobanu, un pictor naiv, în vârstă de 79 de ani, din Bălțați, a vândut mii de lucrări peste tot în lume. Bărbatul a avut expoziții atât în țară, cât și în străinătate, compozițiile sale fiind inspirate din frumusețea și simplitatea vieții satului. Gheorghe Ciobanu a mărturisit că multe dintre tablourile lui sunt inspirate din opera lui Vincent Van Gogh, acesta fiind pictorul său preferat
Gheorghe Ciobanu a lansat, până acum, trei albume care cuprind cele mai frumoase compoziții ale sale. Cel de-al treilea album este mai special, deoarece în acesta apar poezii și texte semnate de pictorul din Bălțați. Una din picturile lui Gheorghe Ciobanu a apărut în manualul de Limba și literatura română pentru clasa a V-a.
Reprezentanții editurii l-au contactat pe bărbat ca să-i mai ceară și alte picturi. Gheorghe Ciobanu este de părere că anumite compoziții de-ale sale cuprind șotii și întâmplări care sunt bune pentru copii, deoarece le dezvoltă creativitatea și iubirea pentru viața trăită la țară. Apărând în manuale, o să le dea copiilor un pic de curaj, o să-i ajute să depășească stările de amorțeală și de lâncezeală.
Gheorghe și-a descoperit pasiunea pentru pictură încă din primii ani de școală
Gheorghe Ciobanu se declară îndrăgostit de lumea satului, pe care alege să o transpună în tablourile sale pe care le vinde în întreaga lume. Bărbatul și-a descoperit pasiunea pentru pictură încă din primii ani de școală, dar nu a luat niciodată lecții, rămânând un pictor naiv. Cu toate acestea, a avut mereu dorința de a progresa, iar succesul nu a întârziat să apară.
„Eu m-am născut la țară și mi-a plăcut acest mediu țărănesc. Când eram copil, mă jucam pe strada satului, de-a ascunselea, furam cireșe. Ca să merg la școala profesională am ieșit din satul meu, asta era în perioada comunistă, acolo era un fel de armată și a început să-mi fie dor de satul meu, unde făceam tot felul de șotii. La școala de la oraș era alt regim, categoric, educație și disciplină.
Eu ziceam că orașul e fantastic. Când am ajuns să trăiesc în oraș am văzut că mâncarea era puțină, elevii mai mari îi băteau pe cei mici, atunci am văzut că satul e altceva. Eu am rămas un țăran și pe dinăuntru, și pe dinafară. Din amintirile mele, am început să schițez niște treburi, nu eram cel mai bun la carte, dar eram bun la cioplit, eu eram dulgher parchetar, meseria lui Sfântul Iosif.
De fapt, nu am început să desenez când eram la profesională, totul a început în clasa I, când dascălul a încercat să ne învețe să desenăm o carte, o cutie de chibrituri sau o floare. Am putut să mă exprim cumva prin desen, că pe atunci nu pictam. Mult mai târziu, după ce am terminat armata, mi-am căutat un soi de gașcă de prieteni care aveau aceleași preocupări ca mine.
Fiind destul de bun la desen, m-am trezit într-un grup de tineri care se întâlneau periodic și pictau. La început mi se părea că eram pe locul 7-8. Așa s-a născut în mine dorința de a progresa, era vorba și de orgoliu. În generală, eu eram cel mai bun de la mine din clasă la desen, iar acum nu mai eram printre primii. După aceea am făcut școala de maiștrii militari, câștigam un pic mai bine, eram șeful tâmplăriei, croitoriei și vopsitoriei, aveam tot ce îmi trebuia, pânze, vopsele și lemn pentru rame, așa am simțit că din coadă am ajuns cel mai bun.
Nu a fost chestia de ambiție, ci de a exprima frumusețea revelată de Dumnezeu. Ce vedeți dumneavoastră în atelierul meu este reacția mea la darul de frumusețe al lui Dumnezeu”, a declarat Gheorghe Ciobanu.
continuare pe bzi.ro