Liberalii Raluca Turcan și Daniel Fenechiu au depus în Parlament un proiect de lege care instituie obligația judecătorilor Curții Constituționale de a participa la ședințele plenului, prevăzând sancțiuni — inclusiv posibilitatea revocării — pentru absențele nemotivate. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, indică mai multe probleme ale inițiativei.
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Fostul președinte CCR, Augustin Zegrean, subliniază că judecătorii constituționali sunt inamovibili. „Nu pot să-i elimine, pentru judecătorii sunt inamovibili pe durata mandatului. Judecătorii Curţii Constituţionale sunt independenţi în exercitarea mandatului lor şi inamovibili pe durata acestuia”, arată Constituția României.
În cazul prevederii care le-ar permite acestora să se abțină și să formuleze în scris o declarație de abținere, dacă există un motiv de incompatibilitate sau de conflict de interese în legătură cu cauza judecată, fostul judecător indică problema cvorumului necesar pentru ședințele de plen ale Curții Constituționale. „Ei nu au voie să se abțină pentru că, dacă sunt mai puțini de șase ajung să nu poată să judece. Dacă se abțin patru, cine judecă? La instanțele judecătorești, dacă un judecător se abține, este înlocuit de un alt judecător. Aici nu are cine să-i înlocuiască.
» Citește continuarea pe pagina autorului


