News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

Un copil născut azi în România atinge doar 58% din potenţialul productiv, cel mai scăzut nivel din UE (analiză)

Sistemul educaţional românesc ar trebui reformat având în vedere rezultatele slabe din ultimii ani, spune un document remis clienţilor de Departamentul de analiză al Erste Group, citat de Profit.ro. Acesta semnalează declinul numărului profesorilor în ultimii 25 de ani plus existenţa unui personal demotivat. Un copil născut astăzi în România îşi atinge doar 58% din potenţialul productiv, cel mai scăzut nivel din Uniunea Europeană.

Economia românească ar putea avea o creştere mult mai mare cu un aport mai consistent dinspre sistemul educaţional, este un mesaj care vine dinspre un investitor important în piaţa bancară locală, grupul Erste din Austria, care este acţionar majoritar la BCR.

Instituţia de credit a alcătuit un raport privind starea sistemului românesc de învăţământ, în care aminteşte nivelul ridicat de corelaţie între numărul anilor de studii şi nivelul PIB-ului pe cap de locuitor.

Cheltuielile guvernamentale reduse pentru educaţie, la un nivel de 3,2% din PIB, sunt indicate ca o principală slăbiciune a învăţământului românesc, alături de diferenţa ridicată între nivelul de educaţie din mediul urban şi cel din mediul rural.

  

Rezultatele foarte slabe ale testelor PISA pentru citire, matematică şi ştiinţe cheamă pentru o reformă a sistemului românesc de educaţie, spune raportul Erste realizat cu sprijinul BCR Research. Într-un sistem local în care indicatorii Comisiei Europene arată puţin progres, există însă şi aspecte pozitive. Accesul la educaţia terţiară a celor cu vârste cuprinse între 25 de ani şi 34 de ani s-a ameliorat la 24,7% din total în 2022, faţă de un punct de plecare de 9,2% în 2010.

Chiar dacă punctul de plecare nu este bun, există şi oportunităţi. Prima menţionată de austriecii de la Erste este chiar gradul înalt de conştientizare ridicat că o reformă este necesară în sistemul de învăţământ românesc.

ziaruldeiasi.ro

Related posts

Locuinţă reabilitată complet pentru o familie din Boşteni! Campania Dăruieşte din puţinul tău nu se opreşte aici!

Ema Roman

Val masiv de e-mail-uri de șantaj în România. Hackerii cer câte 1.250 de dolari ca să nu publice imagini compromițătoare cu victimele (Avertisment Bitdefender)

Redacția

Legea nr. 141/2025 aduce modificări importante în sistemul asigurărilor sociale de sănătate

Denisa Mădălina Pițel
Încarcă...