NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

Un bărbat din Heci a murit așteptând de 7 ani o inimă nouă

În timp ce Iaşului îi este refuzată şansa de a realiza transplant de cord încă din 2006, pacienţii din judeţ care se află pe lista de aşteptare de la Târgu Mureş pentru o inimă nouă trăiesc cu speranţă sau se pierd prea tineri.

Ultima oară, comisia de evaluare de la Agenţia Naţională de Transplant (ANT) a venit la Institutul de Boli Cardiovasculare (IBCV) iarna trecută, însă spitalul nu a fost acreditat pentru că echipa de doctori nu participase deja la 20 de transplanturi, deşi în toate centrele medicale abia se realizează cinci astfel de intervenţii pe an, după cum spune prof. dr. Grigore Tinică, managerul institutului.

 În martie 2014, un bărbat din localitatea Heci, comuna Lespezi, în vârstă de 42 de ani, care aştepta de 7 ani o inimă sănătoasă, a murit în Spitalul Municipal din Paşcani lăsând în urmă o familie îndurerată.

Diagnosticul a căzut ca un trăsnet

Mihai Irimia a fost diagnosticat cu afecţiuni grave ale inimii în 2007, atunci când medicii i-au explicat că transplantul ar fi singura soluţie pentru supravieţuire. „În luna martie, în urma unei răceli puternice, m-am prezentat la medic şi, spre mirarea tuturor, mă aflam la un pas de moarte. Am fost depistat la Clinica din Târgu Mureş cu cardiomiopatie dilatativă de etiologie neprecizată, regurgitare mitrală gradul III, Nyha III, hipertensiune pulmonară medie, dislipidemie mixtă. În urma examenelor medicale, nu mai era nimic de făcut, decât să mi se întocmească dosar pentru transplant de inimă“, scria în urmă cu şapte ani Mihai Irimia, încercând să sensibilizeze publicul pentru a-l ajuta să strângă bani pentru medicamente şi pentru un eventual transplant în străinătate.

Vestea a fost şocantă, după cum îşi aminteşte soţia bărbatului, Mona Irimia, însă au sperat că vor primi o şansă. El s-a pregătit din timp pentru transplant, şi-a rezolvat probleme dentare, pentru că se gândea că, dacă va fi anunţat că s-a găsit un donator compatibil, analizele trebuie să-i iasă perfecte. Însă ieşeanul nu a fost sunat şi nici salvat la timp.

„Medicii i-au dat tratament pentru problemele pe care le avea, însă, în timp, medicamentele i-au afectat ficatul şi rinichii. Când ne-a spus medicul care l-a diagnosticat de posibilitatea unui transplant în străinătate, ne-ar fi trebuit contravaloarea a patru apartamente, ori de unde să luăm atâţia bani?“, a povestit soţia bărbatului.

Mihai Irimia s-a ferit întotdeauna de frig. De îndată ce se instala vremea răcoroasă, nu mai ieşea din casă ca să nu răcească, şi astfel situaţia să se agraveze. Însă, anul acesta, în martie, a fost nevoit să meargă la Spitalul CF din Paşcani pentru controale, şi de acolo a venit acasă cu o uşoară viroză respiratorie care a evoluat agresiv şi care, în cele din urmă, l-a răpus.

„Tata avea sistemul imunitar foarte slăbit şi cum atunci erau multe cazuri de viroze, a răcit şi el, chiar dacă din spital l-au externat tocmai ca să nu se agraveze. Acasă a tuşit prea mult, şi-a forţat inima, i-a scăzut tensiunea, iar când l-au dus la Spitalul Municipal din Paşcani, l-au băgat în comă indusă. A rezistat trei zile şi apoi a făcut stop cardio-respirator“, a spus Andreea Irimia, fiica în vârstă de 20 de ani a bărbatului.

La acelaşi spital din Paşcani, acum doi ani, a mai decedat un alt bărbat care avea indicaţie de transplant de cord. Păşcăneanul stătea în acelaşi salon cu Mihai şi la un moment dat a făcut un blocaj renal care i-a fost fatal. Lucrase în Spania o vreme, iar când s-a întors acasă şi şi-a făcut analize, a fost diagnosticat şi el cu o afecţiune severă şi i s-a spus că trebuie să facă transplant, însă în două luni de zile a decedat.

„În ultimul timp, şi Mihai se simţea rău. I se umflau picioarele des şi trebuia să mergem la spital pentru ca să-i extragă lichidul reţinut, însă noi tot speram. Cauzele bolii ni s-au spus că sunt necunoscute şi că afecţiunea ar avea, practic, origini neprecizate“, a mai spus Mona Irimia.

Şeful Agenţiei Naţionale de Transplant ne dă speranţe

Directorul ANT, prof. dr. Radu Deac, admite că, în timp, o parte dintre pacienţii aflaţi pe lista de aşteptare pentru un cord nou se pierd fără să primească vreo şansă la o viaţă. „Nu pot ascunde această realitate. Noi avem pe listă în acest moment 100 de receptori, iar în urma unor analize rămân aproximativ 30 pentru că, de exemplu, unii pacienţi cu boli asociate nu pot fi transplantaţi. În mod sigur, acum, în toată Moldova sunt în jur de 100 de persoane trimise la specialişti cu suspiciunea de afecţiune care necesită transplant de cord. Dorim să facem transplant cardiac şi la Iaşi pentru a descongestiona activitatea celor două centre în care se face deja transplant, la Bucureşti şi la Târgu Mureş. Chiar dacă, în urma vizitei comisiei ANT din toamna trecută, institutul nu a fost acreditat din cauza unor condiţii impuse la nivel european, acum vom încerca să găsim soluţii, şi astfel centrul din Iaşi să fie acreditat. Este imperios să se facă transplant cardiac şi într-un centru din zona Moldovei“, a subliniat directorul ANT.

cititi articolul complet pe www.ziaruldeiasi.ro

Citeste și: {loadposition articlescategoryload}

 

loading...
Advertisements

Related posts

Impresii după Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși

Ema Roman

Caniculă în cea mai mare parte a ţării – 18 judeţe sub cod portocaliu,15 sub cod galben

Redacția

Un elev are nevoie de ajutorul nostru să scape de cancer! Povestea lui Răducu, sportivul de 17 ani lovit de o afecţiune devastatoare

Redacția

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site