RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

Trei puncte antigrindină funcţionale din luna mai la Târgu Frumos

Agricultorii de pe raza oraşului Târgu Frumos pot sta liniştiţi. De la jumătatea lunii mai, toate cele trei puncte antigrindină vor fi complet funcţionale.

 

Ele vor proteja culturile agricole din zona oraşului Târgu Frumos şi comunele din jur Strunga, Hălăuceşti şi Sârca. 

  

“Avertizarile meteorologice din aceste zile dau emoții agricultorilor si celor care ne-am asumat in mod instituțional acest proiect. Am avut multe audiențe pe aceasta problema si, dupa vizita din 13 aprilie, am constatat o întârziere semnificativă fata de termenul asumat si de aceea țin sa mulțumesc ministrului agriculturii pentru ca a înțeles urgenta finalizării proiectului. Se poate constata din fotografiile atașate, cum era pe 13 Aprilie si cum au avansat lucrarile ulterior, in doar câteva zile”, a transmis senatorul Vasile Toma. 

Senatorul Toma mai spune că, în urma discuţiilor cu reprezentanţii constructorului a reieşit că lucrările vor fi finalizate în această săptămână.

Ulterior vor fi depuse documentaţiile pentru obţinerea avizelor de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie şi Inspectoratul Teritorial de Muncă. În maxim trei săptămâni, cele trei puncte antigrindină vor fi puse în funcţiune. 

“Transmit agricultorilor ca avem asigurări conform cărora in jur de 15-20 mai, toate cele 3 puncte antigrindină vor fi funcționale complet.
Astfel, va fi protejata aceasta zona agricolă atat de importantă dar si atât de încercată in ultimii ani de grindina care a provocat pagube imense si a determinat lacrimi de nemulțumiri agricultorilor”,
a transmis Vasile Toma.

 

Related posts

Incendiu de vegetație de la o țigară, la Valea Seacă

Redacția

Bătut de prietenul de pahar

Oana Cordoneanu

Soldații europeni fug de armată. Aliații NATO, gata să introducă serviciul militar obligatoriu

Redacția
Încarcă...