RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

Toţi nou-născuţii vor fi testaţi auditiv, de anul viitor. „Surditatea nu doare, copilul mic nu spune că nu aude pentru că nu ştie”

Începând de anul următor, toţi nou-născuţii din maternităţile din România vor fi testaţi pentru a vedea dacă au sau nu probleme de auz.  

Ministerul Sănătăţii a lansat ieri o extindere a Programului de Scre­ening Auditiv la nivel naţional, ur­mând ca aceştia să fie introduşi într-un registru electronic pentru a exista o evidenţă clară a celor care suferă de astfel de probleme.

Astfel, toate maternităţile, centrele ORL specia­lizate şi spitalele pediatrice vor fi dotate tot pe parcursul anului viitor cu aparate destinate testării şi confirmării hipoacuziei, fiind vorba despre 335 de aparate de screening audio. „Fiecare persoană testată auditiv va fi inclusă într-un registru electronic naţional de scre­ening auditiv astfel încât, de acum încolo, să avem o evidenţă foarte clară a persoanelor hipoacu­zice. Vom putea şti în sfârşit câte persoane cu hipoacuzie avem în Româ­nia“, a declarat Vlad Voiculescu, ministrul Sănătăţii într-o conferinţă de presă.

  

La această lansare a fost prezent şi medicul ieşean Sebastian Cosma, medic primar ORL şi şeful Compar­timentului de Audiologie şi Vestibu­logie de la Spitalul de Recuperare, care a precizat care este importanţa unui astfel de screening făcut încă de la naştere, ajutând la diagnosticarea precoce şi implicit la remedierea problemelor. „Surditatea nu doare, copilul mic nu spune că nu aude pentru că nu ştie. Scopul nostru este să aducem copiii care se nasc cu surditate cât mai aproape de normalitate, pentru că dacă eşti surd, nu poţi să înveţi limbajul, auzul aduce cea mai mare parte din informaţii. De asemenea, prin aplicarea unui screening universal, indiferent dacă copiii prezintă sau nu factori, aceştia pot fi depistaţi precoce. Astfel, prin intervenţie medicală facilităm integrarea copilului în mediul educa­ţional, social, familial. Ţările vestice au demonstrat că este o investiţie profitabilă, adică toate investiţiile pe care statul le face cu rezolvarea cazului vor fi acoperite de faptul că acel copil va avea o viaţă normală, va lucra şi va plăti taxe statului în loc să devină un asistat social pentru toată viaţa lui“, a precizat dr. Sebastian Cosma. 

50.000 de nou-născuţi testaţi în şapte ani la Iaşi

În Iaşi, programul de screening pentru depistarea hipoacuziei în rândul bebluşilor, a fost implementat încă din anul 2008, în aceşti ani fiind testaţi aproximativ 50.000 de copii, nefiind însă o testare obligatorie. Astfel, au existat cazuri în care screening-ul a fost refuzat de către părinţi din diferite motive, majoritatea de natură religioasă, în medie pe an fiind vorba despre minim cinci familii aflate în această situaţie. Doar în anul 2015 testul a fost efectuat de 7.155 de nou-născuţi pentru a se stabili dacă au sau nu probleme care să necesite un implant cohlear care să înlocuiască funcţia urechii. Dintre aceştia, 12 au fost diagnosticaţi cu hipoacuzie profundă, unul cu hipo­acuzie severă, 5 cu hipoacuzie medie, iar 2 cu o formă uşoară.

Dacă nu sunt diagnosticaţi până la vârsta de un an, copiii cresc cu deficienţe grave de înţelegere, care îi afectează pe durata întregii vieţi. „Surditatea profundă, dar şi cea medie, sunt grade de surditate care nu permit unui copil să audă că vorbim. Deci ei toată informaţia o pierd, chiar dacă au un rest auditiv care dacă faci un zgomot mai mare îi face să tresară şi să reacţioneze“, a punctat dr. Sebastian Cosma. Deşi procentul copiilor care prezintă surditate încă de la naştere este unul mic, de sub 2%, medicii atrag atenţia asupra faptului că aceştia nu pot fi depistaţi fără un screening eficient încă de la naştere.

Sursa: ziaruldeiasi.ro

Related posts

Depresia de după sărbători, un fenomen care ia amploare. Sfatul specialiştilor: cum putem depăşi perioada critică

Redacția

Ceața, un pericol nebănuit

Redacția

Marea Britanie ia în calcul carantina zonală. Ministru britanic: Situația e gravă, dar putem evita lockdown-ul total

Redacția
Încarcă...