Timpul pare să treacă de cinci ori mai lent în Universul timpuriu, potrivit unui studiu ştiinţific, care foloseşte pentru prima data obiecte cosmice foarte strălucitoare, quasarii, pentru a confirma acest fenomen ciudat, relatează AFP, citată de Agerpres.ro.
Teoria relativităţii propusă de Albert Einstein susţine că, din cauza expansiunii Universului, „ar trebui să observăm că Universul îndepărtat creşte lent”, explică pentru AFP Geraint Lewis, astrofizician la Universitatea din Sydney şi primul autor al studiului publicat luni în Nature Astronomy.
Cercetătorii au folosit observarea stelelor care îşi încheie viaţa în explozii, supernove, pentru a arăta că timpul părea să treacă de două ori mai încet când Universul avea jumătate din vârsta sa actuală, care este estimată la 13,8 miliarde de ani.
Noul studiu foloseşte quasarii, care sunt incomparabil mai strălucitori, pentru a merge înapoi cu un miliard de ani după naşterea Universului. Timpul pare să curgă de cinci ori mai lent acolo, potrivit studiului.
„Totul pare să funcţioneze cu încetinitorul” pentru observatorul actual, potrivit profesorului Lewis, dar „dacă v-aş putea transporta printr-o magie ar dura acum zece miliarde de ani să ajungeţi lângă unul dintre aceşti quasari şi să vă uitaţi la cronometru, totul vi s-ar părea normal”,
» Citește continuarea pe pagina autorului


