News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Terenul de tenis, din Pașcani, va fi redeschis în două săptămâni

Pasionații de tenis de câmp, din oraș se pot bucura și asta pentru că în maxim două săptămâni, terenul va fi redeschis.

În acest moment, așa cum anunțasem că se va întâmpla, acesta este supus unor serii de lucrări de reabilitare, mai mult decât necesare, dată fiind starea în care ajunsese să fie în ultima vreme.

  

Principalul punct care va fi reparat este acel gard ce împrejmuiește terenul și care a fost distrus în urma încercărilor unora de a pătrunde cu forța în acea zonă. Vor fi montate plase și vopsite acele suprafețe degradate în timp. 

Începând de săptămâna trecută, cei care se ocupă de modernizarea terenului de tenis au început lucrările care s-au reluat în această săptămână. Va fi reparat gardul, distrus de cei care au încercat să pătrundă cu forța pe teren. Vor fi montate plasele, pentru ca mingile să nu mai sară din teren, va fi reparată cabina și vor fi vopsite acele suprafețe degradate în timp,” după cum a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei, Cristian Menegon.

Ulterior, după ce vor fi terminate lucrările, se va stabili un regulament care să stabilească cum se va face accesul pe teren dar și cine se va ocupa de administrarea acestuia. 

 

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Surse de apă industrială pentru locuitorii din suburbii, pe timp de caniculă

Marius Parteni

Muzeul Municipal Pașcani rămâne închis iarna din lipsa încălzirii. Salariile angajaților, justificate prin activități administrative

Denisa Mădălina Pițel

Bodoașcă despre patinoarul șters din buget de secretarul Irina Jitaru: „Este un fals! Este o infracțiune din punctul meu de vedere!”

Răzvan Grecu
Încarcă...