Preşedintele francez Emmanuel Macron spune că are relaţii „cu adevărat cordiale” cu omologul său algerian Abdelmadjid Tebboune, în contextul în care cele două ţări traversează o criză diplomatică şi Algerul şi-a rechemat ambasadorul, şi că îşi doreşte o împăcare în legătură cu subiectul memoriei, relatează AFP, citată de Agerpres.
„Îmi doresc să existe o împăcare deoarece cred că este mai bine să vorbim unii cu alţii, să trecem mai departe”, a declarat el într-un interviu pentru France Inter, cerând „să se recunoască toate aceste amintiri” şi „să le permitem să coabiteze”.
„Am un mare respect pentru poporul algerian şi am relaţii cu adevărat cordiale cu preşedintele Tebboune”, a mai spus el, legând tensiunile actuale de activitatea memorială din Franţa privind Războiul din Algeria.
Macron a stârnit furie în Alger după afirmaţii prin care acuza sistemul „politico-militar” algerian că întreţine un resentiment în legătură cu memoria acestui război. Potrivit presei franceze, el a vorbit de asemenea despre „o istorie oficială complet rescrisă” care „nu se bazează pe adevăruri”, ci pe „un discurs care se sprijină pe ura faţă de Franţa”.
Liderul de la Elysee, primul preşedinte francez născut după Războiul din Algeria încheiat în 1962,
» Citește continuarea pe pagina autorului


