Sâmbătă, tatăl meu, Henry Kissinger, împlinește 100 de ani. Acest lucru ar putea avea un aer de inevitabilitate pentru oricine este familiarizat cu forța sa de caracter și cu dragostea pentru simbolistica istorică. Nu numai că a supraviețuit mai mult decât majoritatea colegilor, detractorilor eminenți și studenților săi, dar a rămas neobosit de activ pe tot parcursul ultimilor 10 ani.
Nici măcar pandemia nu l-a încetinit: Din 2020, a finalizat două cărți și a început să lucreze la o a treia. S-a întors de la Conferința Bilderberg de la Lisabona la începutul acestei săptămâni, exact la timp pentru a se îmbarca într-o serie de sărbătoriri ale centenarului care îl vor duce de la New York la Londra și, în cele din urmă, în orașul său natal, Fürth, Germania.
Longevitatea tatălui meu este deosebit de miraculoasă dacă luăm în considerare regimul de sănătate pe care l-a urmat de-a lungul întregii sale vieți de adult, care include o dietă bogată în bratwurst și Wiener schnitzel, o carieră în care a luat decizii neobosit de stresante și o dragoste pentru sporturi doar ca spectator, niciodată ca participant.
Cum se explică atunci vitalitatea sa mentală și fizică de durată?
» Citește continuarea pe pagina autorului