RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

SUA acuză Rusia pentru o înregistrare video în care se afirmă în mod fals că votul a fost fraudat în statul Georgia

Agenţiile americane de informaţii au emis vineri o declaraţie comună în care învinuiesc Rusia pentru realizarea unui videoclip care pretinde în mod fals că arată un imigrant haitian care susţine că a votat de mai multe ori în statul american Georgia, relatează Reuters, citată de News.ro.

Georgia este unul dintre cele şapte state acerb disputate în alegerile prezidenţiale americane de marţi între fostul preşedinte republican Donald Trump şi vicepreşedintele democrat Kamala Harris.

„Această judecată se bazează pe informaţiile de care dispune IC (comunitatea de informaţii) şi pe activităţile anterioare ale altor actori de influenţă ruşi, inclusiv videoclipuri şi alte activităţi de dezinformare”, au afirmat agenţiile în declaraţia emisă în comun de Biroul Directorului Naţional al Serviciilor de Informaţii (ODNI), Biroul Federal de Investigaţii (FBI) şi Agenţia pentru Securitate Cibernetică şi Securitate a Infrastructurii (CISA).

Biroul secretarului de stat al Georgiei, Brad Raffensperger, a calificat joi videoclipul drept „dezinformare direcţionată” şi a declarat că acesta a fost probabil produs de „ferme de troli ruşi”.

  

Raffensperger a făcut apel direct la miliardarul Elon Musk, proprietarul X, precum şi la alte companii de social media, îndemnându-le să elimine videoclipul de pe platformele lor. Un purtător de cuvânt al X a declarat că acest conţinut a încălcat politicil

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Roșii de noiembrie: prețul ajunge până la 15 lei/kg. ”Nu am solariile încălzite, dar ne-a ajutat vremea”

Redacția

Al-Qaida a difuzat o înregistrare video cu un angajat ONU luat ostatic în Yemen

Redacția

Premierul Ciolacu, primit de Benjamin Netanyahu: „Am exprimat îngrijorarea cu privire la situaţia de securitate şi pericolul escaladării regionale”

Redacția
Încarcă...