RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Stroe cere urgentarea construirii spitalelor regionale: Ministerul Sănătăţii are cam tot ce îi trebuie pentru a reuşi

Purtătorul de cuvânt al PNL susține că Ministerul Sănătății ar trebui să intre în fază de execuţie, în 2023, cu spitalele regionale, un orizont al finalizării lor fiind 2027-2028.

Ionuț Stroe, purtător de cuvânt al PNL FOTO Inquam Photos

Ionuț Stroe, purtător de cuvânt al PNL FOTO Inquam Photos

„În mod normal, după un an noi ne-am dori sau Guvernul şi-ar dori să se ajungă la faza de lucrări. Putem spune că în acest moment Ministerul Sănătăţii are cam tot ce îi trebuie pentru a reuşi, are acum posibilitatea de a apăsa pe acceleraţie şi a finaliza, are finanţare obţinută pentru faza a doua, are contractele încheiate încă din anul 2019-2020, s-a înfiinţat acea autoritate care să deruleze aceste contracte, Agenţia Naţională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate. Concluzia este ca aceste proiecte să înceapă cât mai curând, pentru a ne încadra în acea perioadă de finanţare”, a spus Ionuţ Stroe, într-o intervenție la Prima News. 

  

Purătorul de cuvânt a ținut să precizeze că negocierile pentru banii europeni au fost făcute de Marcel Boloș, ministru liberal. „În acest condiţii, ministerul Sănătăţii are practic toate datele problemei pentru a demara lucrările şi pentru a intra în ultima fază de execuţie, în 2023”,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Petrișor Peiu susține că în partidul extremist AUR nu există cereri de demisie pentru George Simion după ce candidații partidului au pierdut toate alegerile de duminică

Redacția

China amenință din nou Taiwanul: „Cu cât devin mai insistenți, cu atât se va strânge mai mult lațul în jurul gâtului lor”

Redacția

Dezvăluire – Cât plătesc OMV Petrom și Romgaz pe ziua de foraj la Neptun Deep

Redacția
Încarcă...