
Persoanele care circulă cu autobuzele vor aștepta sosirea mijloacelor de transport în stații recent modernizate. Măsura a fost luată ca urmare a solicitărilor către Primărie, din partea conducerii RAGCL.
Primăria a încheiat un contract cu o societate din judeţul Olt, pentru furnizarea şi montajul a 20 de staţii de autobuz, în oraș și suburbiile Lunca, Blăgești, Gâștești, Boșteni și Sodomeni.
„În stații va fi afișat și programul autobuzelor. Mai mult, cele din oraș sunt dotate și cu panou informativ iluminat cu leduri ce vor fi puse în funcțiune în următoarea perioadă. Cheltuielile pentru acestea sunt suportate din bugetul local”, a precizat Cristi Menegon, purtător de cuvânt Primăria Pașcani.
Noile stații sunt fabricate din policarbionat pe cadru metalic. Fiecare stație este dotată cu o bancă și un coș de gunoi.Valoarea achiziţiei este de 154.581 lei.{jcomments off}


